Nicușor Dan a transmis sâmbătă că președintele României poate sesiza Curtea Constituțională (CCR) în legătură cu o lege din orice perspectivă, inclusiv pe aspecte de fond, chiar și în situația în care actul normativ a fost supus unei reexaminări parlamentare.
Nicușor Dan a explicat că această interpretare readuce practica constituțională existentă înainte de anul 2018 și consolidează poziția președintelui în calitate de garant al respectării Legii fundamentale.
„Curtea Constituțională a decis recent o schimbare esențială: Președintele României își recâștigă dreptul de a sesiza CCR cu privire la o lege pentru orice motive, inclusiv de fond, chiar și după ce aceasta a fost reexaminată de Parlament. Este o revenire la practica constituțională de dinainte de 2018, care întărește rolul Președintelui ca garant al respectării Constituției. Această clarificare a fost făcută în urma sesizării mele, în cadrul căreia Curtea Constituțională a admis obiecția și a declarat neconstituțională o lege privind reorganizarea unor unități de cercetare”, a scris acesta pe Facebook.



