Noua conducere a AAR: Bogdan Mândrescu – președinte, Sorin Manda – prim-vicepreședinte

Asociația Aeroporturilor din România (AAR) are, de luni, o nouă conducere. Bogdan Mândrescu, directorul Companiei Naționale Aeroporturi București, a fost ales președinte, iar Sorin Manda, directorul Aeroportului Internațional Craiova, a devenit prim-vicepreședinte.

Sorin Manda a precizat că alegerea a avut loc luni, la Brașov, în cadrul unei ședințe AAR. Membrii asociației au luat act de demisia lui David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Cluj-Napoca, din funcția de președinte și au votat în unanimitate noua conducere.

„Mă bucur că fac parte dintr-o echipă ce are ca principal scop reformarea asociației, astfel încât fiecare membru să fie reprezentat în relația cu toate instituțiile statului și sprijinit în proiectele asumate. Este o schimbare care are loc pentru prima dată după 27 de ani, odată cu retragerea din această funcție a lui David Ciceo, căruia îi mulțumesc și care sper că va rămâne alături de noi pentru a contribui cu experiența sa la proiectele asociației. Le mulțumesc tuturor colegilor din cadrul AAR pentru susținerea noii echipe manageriale! Sunt sigur că împreună vom reuși să modernizăm aviația din România”, a transmis Sorin Manda pe pagina sa de Facebook.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare