O echipă de control a Administrației Penitenciarelor face investigații privind decesul unuia dintre liderii clanului Pian

O echipă mixtă de control, alcătuită din experți ai Direcției Inspecție Penitenciară și ai Direcției de Supraveghere Medicală, desfășoară o anchetă privind circumstanțele în care, în noaptea dintre 6 și 7 iunie, Laurențiu Duduianu, unul dintre conducătorii clanului Pian, a murit în detenție la Penitenciarul București-Jilava, unde era închis pentru tentativă de omor.

Conform unui comunicat emis miercuri de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), concluziile acestei anchete interne vor fi transmise instituțiilor competente, care au atribuții în investigarea acestui caz.

„Pacientul nu se afla în evidențele cabinetului medical cu afecțiuni cronice sau antecedente personale patologice. În perioada detenției, acesta a fost prezentat la cabinetul medical al unității ori de câte ori a solicitat acest lucru, inclusiv în ziua anterioară decesului, pentru măsurarea de rutină a tensiunii arteriale, fără a afirma nicio simptomatologie, ocazie cu care s-a constatat că parametrii măsurați sunt în limite normale”, precizează sursa citată.

Investigațiile au arătat că intervențiile personalului medical al Penitenciarului București-Jilava au fost adecvate simptomelor comunicate de deținut.

„Prima prezentare a pacientului la cabinetul medical a fost la ora 23:29. Acesta se deplasa normal, era în stare fizică generală bună și a afirmat că motivul solicitării prezentării la cabinetul medical este o durere localizată la nivelul toracelui inferior. Corelat cu caracterul durerii, cu elementele relatate de pacient și ținând cont de faptul că parametrii măsurați cu această ocazie (tensiunea arterială, alură ventriculară) au fost în limite normale, cazul a fost interpretat ca fiind o nevralgie intercostală. În interiorul cabinetului medical nu a fost administrat tratament medicamentos. Pacientului i-au fost eliberate tablete din grupa preparatelor antiinflamatorii și miorelaxante pentru autoadministrare ulterioară, exclusiv în cazul persistenței simptomatologiei. Întrucât starea generală era bună, neinfluențată, s-a permis deplasarea deținutului înapoi, la camera de deținere, unde a ajuns la ora 23:35”, se menționează în comunicat.

La ora 23:43, acesta a cerut din nou să fie consultat la cabinetul medical, ajungând acolo la ora 23:44, menționând că a avut un episod de vomă după ce s-a întors în celulă. Cu această ocazie, a raportat că durerea s-a extins către partea anterioară a toracelui, cu iradieri către brațul stâng și regiunea cervicală. În urma apariției acestor simptome, s-a decis imediat contactarea serviciului de urgență 112.

„Au fost reevaluate funcțiile vitale, care erau în limite normale și pacientul a fost conștient și stabil hemodinamic, până la preluarea de către echipajul de urgență. În momentul apelului, personalul medical a descris caracterele durerii întocmai cum au fost acestea relatate de pacient”, spun reprezentanții ANP.

Urgențele de pe timpul nopții sunt trimise la cabinetul medical

În timpul nopții, în unitățile de detenție, activitatea medicală este susținută de asistenți medicali autorizați. În situațiile de urgență care necesită intervenții imediate, deținuții sunt trimiși fără întârziere la cabinetul medical, unde personalul intervine conform pregătirii profesionale.

Pentru urgențele ce nu pot fi soluționate în penitenciar, este apelat imediat numărul unic 112 sau, în funcție de situație, pacientul este transportat la unități spitalicești de urgență ori la centre care dispun de structuri de primire a urgențelor.

Potrivit ANP, la ora 00:04, primul echipaj de ambulanță a intrat în cabinetul medical din penitenciar, a preluat pacientul și a realizat o serie de examinări, inclusiv un EKG, pentru a stabili un diagnostic. În urma investigațiilor, personalul medical a comunicat că acesta necesită transferul la un spital aflat în subordinea Ministerului Sănătății.

Ulterior, echipajul ambulanței a părăsit cabinetul medical împreună cu pacientul, care s-a deplasat fără sprijin și a urcat singur în autospecială. La ora 00:19, vehiculul a pornit către poarta unității, moment în care pacientul a intrat în stop cardio-respirator. Echipajul a inițiat imediat procedurile de resuscitare și, în paralel, la ora 00:26, a solicitat un al doilea echipaj SMURD, cu medic, care a sosit la ora 00:47. Manevrele de resuscitare au continuat până la ora 01:38, când, în ciuda eforturilor depuse, a fost declarat decesul deținutului, conform celor menționate în comunicat.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare