O familie de români din Siria trăiește un coșmar: „Or să îi ia gâtul pe drum!”

O familie de români din orașul Latakia, Siria, trăiește cu teama constantă că ar putea fi ucisă de cei care au preluat controlul după căderea regimului fostului președinte Bashar al-Assad. Aceștia au solicitat ajutor din partea autorităților române, însă până acum nu s-a găsit o soluție.

În noaptea de Anul Nou, membrii familiei Marinelei G. au fost forțați să părăsească locuința lor, care ulterior a fost ocupată de rebelii Hayat Tahrir al-Sham (HTS), o grupare asociată cu fostul Stat Islamic. Rudele din România au cerut să nu fie dezvăluit numele complet al familiei și să nu fie publicate imagini cu aceștia, pentru a-i proteja de eventuale repercusiuni.

„Le este teamă că dacă s-ar publica în România fotografii cu ei care să pună Siria sau regimul actual Hayat Tahrir al-Sham într-o lumină nefavorabilă, ar putea apărea probleme imediate pentru ei. Numele lor ar putea fi asociat cu fidelitatea față de fostul regim al lui Bashar al-Assad”, a explicat Alexandru Cosmin Bîrziche, un nepot al familiei din România.

Marinela a povestit că situația lor este extrem de gravă:

„Nu mai am puterea să vorbesc, trăim în acest stres de o lună de zile. Casele noastre au fost ocupate de armată, iar noi am plecat doar cu hainele de pe noi. Stăm undeva cu saltele pe jos, fără curent noaptea. E întuneric total, iar în fiecare moment ne temem că vor veni să ne ia viața. Eu nu plâng pentru mine, ci pentru copiii mei. Sunt născuți în România, aveau afaceri cu România, iar acum ne-au luat totul. Din noaptea de Anul Nou, armata a intrat în casele noastre și locuiesc acolo cu familiile lor.”

Dificultăți în obținerea ajutorului consular

Marinela a contactat Ambasada României din Damasc pentru ajutor, dar li s-a cerut să se deplaseze personal de două ori pentru a obține viza necesară soțului ei, medic de profesie și cetățean sirian. Cu toate acestea, familia susține că deplasarea la Damasc este imposibilă din cauza riscurilor majore. „Soțul meu este alawit, iar riscul de a fi ucis pe drum este enorm. Ne-au cerut să mergem de două ori la Damasc, dar asta nu este posibil. Sunt sute de kilometri până acolo, iar el nu poate călători cu autobuzul fără să fie în pericol de moarte”, a declarat femeia.

Contextul periculos pentru alawiți

În Siria, alawiții, o ramură a islamului șiit, sunt percepuți ca susținători ai fostului regim Assad, ceea ce îi expune la represalii. Orașul Latakia, o zonă strategică pentru regimul Assad datorită portului său, este puternic militarizat, ceea ce amplifică pericolele pentru locuitorii civili.

Reacția Ministerului Afacerilor Externe

Ministerul Afacerilor Externe din România a declarat că încearcă să găsească o soluție pentru această familie. „Vom discuta cu colegii din cadrul departamentului consular pentru a analiza ce se poate face. Evacuările nu sunt posibile acum, din cauza situației de securitate. În prezent, libertatea de mișcare internă în Siria există, dar cu riscuri semnificative. Este o situație delicată, deoarece autoritățile locale sunt considerate continuatoarele unei organizații desemnate drept teroristă în Europa și Statele Unite. Cetățenii români aflați acolo sunt prinși între ciocan și nicovală”, a explicat Radu Filip, purtătorul de cuvânt al MAE, pentru Antena 3.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare