Susținătorii lui Călin Georgescu încearcă să atragă influenceri care să-l sprijine pe fostul candidat la alegerile prezidențiale, cu ocazia aniversării acestuia. Laura Mușuroaea, vlogger de fashion și beauty, a relatat pentru Antena 3 CNN că a primit mesaje de la o persoană care pretinde că acționează „din partea domnului nostru președinte Călin Georgescu”. Oferirea sprijinului era recompensată cu suma de 20.000 de euro.
„Bună, Laura! Te pot suna? Este vorba despre ceva mega important! Sunt din partea domnului nostru președinte Călin Georgescu. Pentru ziua lui de naștere organizăm un eveniment și am vrea să reprezentați în online. Bugetul este de 20.000 de euro pentru două săptămâni de campanie plus prezență fizică la eveniment, alături de alte persoane publice. Te-ar interesa? Te rog confirmă-mi”, se menționează în mesajul primit de influencer.
Laura Mușuroaea a reacționat spunând: „din ce știu eu, domnul Georgescu nu candidează”.
„Așa este! Este în semn de solidaritate și deschiderea ochilor, ca să vadă lumea că este cel mai iubit președinte”, a fost replica expeditorului mesajului.
Telefonul era închis
Jurnaliștii Antena 3 CNN au încercat să apeleze numărul de telefon de la care venise propunerea, dar acesta era închis.
„Eram aseară la un eveniment și am observat aceste mesaje. Nici nu am apucat să răspund că deja am primit un apel, dar când am realizat că este vorba despre Georgescu, am decis să nu răspund. Apoi am făcut acea glumă că nici măcar nu candidează, iar persoana respectivă mi-a spus că trebuie să fim solidari și să demonstrăm că este cel mai iubit președinte.
I-am explicat că nu mă implic politic, indiferent de preferințele mele, și că nu fac astfel de promovări pentru bani. Mi-a răspuns că mă mai lasă câteva zile să mă gândesc și apoi putem discuta personal, să nu iau o decizie pripită. După acest schimb de mesaje, nu am mai răspuns și am blocat numărul.
Mi s-a propus 20.000 de euro pentru a-l susține public pe domnul Călin Georgescu, printr-o campanie de două săptămâni în mediul online și prin prezența mea la evenimentul organizat de ziua lui. (…) Chiar dacă ar fi fost candidatul meu preferat, dacă ar fi încercat să mă cumpere cu bani, cu siguranță mi-aș fi schimbat părerea”, a declarat Laura Mușuroaea.



