Turcia continuă să fie cel mai important partener comercial al României din afara Uniunii Europene și principala destinație extracomunitară a exporturilor românești, a declarat Oana Țoiu, aflată într-o vizită oficială la Ankara, în cadrul unei conferințe de presă comune cu Hakan Fidan.
„Am apreciat, de altfel foarte important în această perioadă, sprijinul Turciei privind aderarea României la OCDE. Am reiterat progresul pe care noi l-am făcut în această direcție și obiectivul Guvernului de a finaliza acest proces la începutul anului 2026. Mai avem un număr de jaloane unde deja am făcut reformele necesare și ne bazăm pe sprijinul Turciei ca și până acum”, a declarat șefa diplomației române după întâlnirea cu ministrul turc de Externe.
Potrivit acesteia, evoluția pozitivă în plan politic și economic este strâns legată de „puternica” legătură umană dintre cele două popoare.
„Apreciem foarte mult comunitățile turcă și tătară din România, modele remarcabile de integrare. Alături de comunitatea română din Turcia, au un rol-cheie în consolidarea legăturilor dintre țările noastre”, a afirmat ea.
Oana Țoiu a subliniat, de asemenea, importanța cooperării în domeniul securității.
„Am subliniat interesul României de a intensifica cooperarea cu Turcia și Bulgaria, atât în cadrul NATO, cât și la nivel regional, pentru consolidarea posturii NATO pe Flancul estic și protejarea securității Mării Negre. Colaborarea în cadrul Grupării navale pentru contracararea minelor este deja un succes, un succes recunoscut internațional al cooperării noastre și un model care poate fi într-adevăr extins și la alte domenii și devine o bună practică la care se uită cu atenție și alte țări”, a menționat aceasta.
Ministrul român de Externe a adăugat că Turcia rămâne un stat candidat și un partener esențial al Uniunii Europene în domenii majore de cooperare.


