Biroul regional european al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a solicitat marți guvernelor din Europa să adopte politici stricte pentru a reduce consumul de alcool, considerat responsabil pentru zeci de mii de decese provocate anual de cancer și pentru pierderi economice de milioane de dolari, transmite agenția EFE.
Strategii precum majorarea taxelor sau introducerea unor prețuri minime la alcool, creșterea limitei de vârstă pentru cumpărare sau consum, restrângerea intervalelor orare pentru vânzare ori limitarea cantităților disponibile, interzicerea reclamelor sau implementarea unor monopoluri de stat asupra comercializării au fost identificate de OMS Europa și Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) ca fiind eficiente în reducerea consumului.
Uniunea Europeană este zona cu cel mai ridicat nivel de consum de alcool la nivel global, iar cancerul reprezintă principala cauză de deces în acest spațiu.
În anul 2020, consumul de alcool a generat aproximativ 111.300 de cazuri noi de cancer, dintre care 70% în rândul bărbaților, și a fost asociat cu 93.000 de decese în UE.
Conform datelor din 2018, costul deceselor premature provocate de cancerul legat de consumul de alcool a fost de 4,6 miliarde de euro, sumă care ar crește considerabil dacă s-ar include cheltuielile asociate spitalizărilor, accidentelor, actelor de violență și pierderilor de productivitate.
Statele europene membre ale OMS „și în special țările UE plătesc un preț prea mare pentru alcool, sub formă de cazuri de cancer care pot fi prevenite și familii destrămate, costându-i miliarde pe contribuabili”, a declarat Gundo Weiler, directorul departamentului de prevenție și promovare a sănătății din cadrul OMS Europa, cu sediul la Copenhaga, citat într-un comunicat.
Weiler a atras atenția asupra faptului că, deși unii consideră alcoolul parte a tradiției, „boala, moartea și dizabilitatea nu ar trebui normalizate ca parte a culturii europene”.



