ONU, ca Donald Trump: Cere oprirea imediată a invaziei ruse în Ucraina

ONU a solicitat marți încetarea imediată a invaziei ruse de amploare în Ucraina, având în vedere că luna iunie a fost cea mai sângeroasă pentru populația civilă din mai 2022 încoace, potrivit AFP.

Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a lansat acest apel în contextul în care președintele american Donald Trump a emis luni un ultimatum de 50 de zile către Rusia pentru a opri conflictul din Ucraina, avertizând că în caz contrar vor fi impuse sancțiuni drastice și anunțând, totodată, o amplă campanie de înarmare a Kievului prin sprijinul NATO.

„Atacul armat pe scară largă al Federației Ruse împotriva Ucrainei trebuie oprit de urgență, iar eforturile pentru o pace durabilă, conformă cu dreptul internațional, trebuie intensificate – o pace care să garanteze” că cei care comit încălcări ale drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar răspund pentru faptele lor”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă susținute la Geneva purtătoarea de cuvânt a Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, Liz Throssell.

La rândul ei, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, aflată la Bruxelles, a considerat că termenul de 50 de zile stabilit de președintele american pentru Rusia este unul „foarte lung”, în condițiile în care „civili nevinovați mor în fiecare zi”.

Luna „iulie nu a adus niciun răgaz civililor ucraineni, după o lună iunie care, conform monitorizării noastre în Ucraina, a înregistrat cel mai mare număr lunar de morți și răniți civili din ultimii trei ani – din mai 2022 – cu 232 de persoane ucise și 1.343 rănite”, a punctat Throssell.

„Conform celor mai recente informații, de la începutul lunii, cel puțin 139 de civili ar fi fost uciși și 791 răniți în Ucraina în urma unor valuri intense și succesive de atacuri cu rachete și drone lansate de către Federația Rusă”, a mai spus aceasta.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare