OpenAI a lansat GPT-5, noul său model de inteligență artificială generativă

OpenAI, pionier și lider în domeniul inteligenței artificiale (IA) generative încă de la lansarea ChatGPT la sfârșitul anului 2022, a prezentat joi GPT-5, descris drept „cel mai inteligent”, „cel mai rapid” și „cel mai util” model de inteligență artificială al companiei, potrivit AFP.

Acest nou model al firmei americane era așteptat cu interes, într-un context în care competiția pentru dezvoltarea unor asistenți IA tot mai performanți se intensifică între giganții tehnologici, având ca scop crearea unei inteligențe artificiale „generale” sau „superinteligente”, cu abilități cognitive superioare celor umane.

„GPT-5 este ca și cum ai vorbi cu un expert de nivel doctoral pe orice subiect”, a declarat Sam Altman, directorul general și cofondatorul OpenAI, în cadrul unui briefing de presă.

Acesta a comparat GPT-3, utilizat în prima versiune a ChatGPT, cu un licean „care dă uneori răspunsul bun, iar alteori spune orice”, iar GPT-4 cu un student.

Companiile aflate în fruntea cursei pentru IA generativă își dispută supremația lansând modele din ce în ce mai avansate în capacitatea lor de a „raționa” și de a executa sarcini în mod autonom.

Ritmul dezvoltării s-a accelerat, fiecare companie încercând să transforme propriul asistent IA – ChatGPT, Gemini (Google), Meta AI, Claude (Anthropic) etc. – într-un instrument esențial pentru viața de zi cu zi a unui număr cât mai mare de utilizatori și dezvoltatori.

ChatGPT rămâne însă cel mai cunoscut nume în rândul publicului larg, cu aproape 700 de milioane de utilizatori activi săptămânal, iar OpenAI își propune să își mențină poziția de lider.

Asistentul devine acum personalizabil – utilizatorii vor putea opta pentru un ton concis, prietenos sau sarcastic – și va putea fi conectat la Gmail.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare