Nici nu s-a terminat bine vara și autoritățile dintr-un oraș din România se gândesc deja la celălalt moment așteptat de români, Sărbătorile de Iarnă.
Este vorba despre Craiova, un municipiu care, și în anii anteriori, s-a numărat printre orașele ce au organizat târguri de Crăciun deosebite. Deși târgul de Crăciun va fi deschis începând cu 15 noiembrie, locuitorii din Oltenia au nevoie de două luni pentru a se pregăti pentru sărbători. Se preconizează că acesta va fi un târg de Crăciun fără egal, unde oltenii se vor putea bucura de „sania lui Moș Crăciun, trasă de reni pe cer”, precum și de un roller coaster, căsuțe pline de delicii, carusele și diverse instalații festive.

”De săptămâna viitoare începem montarea instalaţiilor pentru Târgul de Crăciun, fiindcă vrem să avem timpul necesar pentru a pune în operă mai multe poveşti care să vă bucure anul acesta”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.
Târgul va fi plin de surprize
Primarul Vasilescu a anunțat că, din 15 noiembrie, pe cerul Craiovei va putea fi văzută sania trasă de reni cu Moș Crăciun, „care va veni personal să viziteze cel mai frumos târg de sărbători din România”. Edilul din Cetatea Băniei a menționat că în satul lui Moș Crăciun sunt pregătite multe atracții, printre care colace pe gheață, roller coaster, căsuțe cu bunătăți și suveniruri, carusele și instalații care taie respirația.
Lia Olguța Vasilescu a menționat că, în Piața Frații Buzești, vizitatorii vor putea asista la scena nașterii Domnului, în timp ce la Doljeana îi vor întâmpina decorurile inspirate din Star Wars. De asemenea, în Piața Mihai Viteazul se vor putea vedea dansând Frumoasa și Bestia, fiind pentru prima dată în România când aceste personaje capătă viață cu ajutorul luminilor și inteligenței artificiale.
Vasilescu a mai adăugat că satul „Bellei” este plin de trandafiri, iar prințul transformat în „Bestie” poate fi observat în balconul palatului, păzit de lupi albi și înfricoșători. De asemenea, pe patinoar va trona bolul de sticlă în care se află trandafirul care se scutură, iar sfeșnicele, ceasurile și dulapurile vorbitoare vor completa unul dintre cele mai frumoase decoruri, într-o explozie de lumină și culoare.



