Liderii PSD s-au întâlnit în prima ședință din acest an pentru a discuta despre candidatul partidului la alegerile prezidențiale. Conform surselor Antena 3 CNN, social-democrații vor păstra opțiunea de a schimba candidatul în funcție de rezultatele sondajelor pe care le vor efectua.
În aceeași zi, va fi validat și calendarul pentru alegerile prezidențiale. În paralel, PNL a votat luni calendarul de validare al lui Crin Antonescu ca reprezentant al partidului la prezidențiale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, Crin Antonescu va fi singurul candidat măsurat în sondajele realizate de PSD pentru alegerile prezidențiale. Romașcanu a precizat că în cadrul reuniunii Consiliului Politic Național (CPN) s-a discutat despre calendarul alegerilor.
„Joi se va da Hotărârea de Guvern pentru calendarul alegerilor – 4 și 18 mai, așa cum s-a stabilit. În perioada următoare va exista acel sondaj. După 20 ianuarie, va avea loc un nou CPN al PSD pentru asumarea candidaturii domnului Antonescu și stabilirea datei congresului. Ne dorim ca, după 20 ianuarie, probabil în 26-27, să avem un congres pentru desemnarea candidatului. Cu certitudine, domnul Crin Antonescu va fi singurul măsurat în sondaje pentru candidatura la președinția României. Va fi măsurat alături de contracandidații de pe piață”, a declarat Romașcanu la finalul CPN.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a subliniat că așteaptă rezultatele sondajelor și că după aceea va urma un nou Consiliu Politic Național pentru validarea candidaturii.



