Presa din SUA: Omul care l-a „inventat” pe Călin Georgescu. Cine este Roland Schatz, actualul mentor și finanțator al lui Georgescu

Roland Schatz, om de afaceri austriac și critic vocal al lui Donald Trump, îl susține financiar și îl ghidează pe Călin Georgescu. Această informație a fost făcută publică de jurnalistul american de investigații Frank Parlato, într-o analiză publicată în Artvoice, care abordează subiectul anulării alegerilor prezidențiale din România. Schatz este recunoscut și pentru sprijinul acordat Kamalei Harris în campania electorală din 2020.

Schatz a declarat, citat de jurnalistul american, că „daunele provocate politicii americane de Trump sunt mult mai mari decât cele produse în timpul administrației George W. Bush”.

Pe platforma LinkedIn, acesta a afirmat despre Trump că este „un tip dat afară de la job în urmă cu 4 ani, cu cea mai mică rată de încredere de la Jimmy Carter încoace”.

Implicarea lui Schatz în campania lui Călin Georgescu este analizată în lumina declarațiilor recente ale vicepreședintelui SUA, JD Vance, referitoare la anularea alegerilor din România.

JD Vance a afirmat, pe 14 februarie, că scrutinul din România a fost anulat „pe baza suspiciunilor unei agenții de informații” și a evidențiat lipsa de pregătire în fața unor asemenea atacuri.

Frank Parlato explică faptul că serviciile de informații române, susținute de Comisia Europeană și mai multe state NATO, au folosit un software bazat pe Inteligență Artificială, denumit Osavul, pentru a evalua campania electorală a lui Georgescu. Analiza realizată de acest soft a relevat că 85% din conținutul online favorabil lui Georgescu provenea din activitatea unor boți și conturi false. Urmărirea acestor operațiuni a dus la descoperirea unor domenii de email rusești, precum rambler.ru, conform articolului publicat de presa americană despre procesul electoral din România.

Cine sunt susținătorii lui Călin Georgescu

Parlato subliniază că nu doar AI a fost utilizată în aceste acțiuni, ci și persoane implicate direct.

Elena Shmeleva, co-manager al campaniei prezidențiale a lui Vladimir Putin din 2018, a fost unul dintre cei mai importanți susținători ai campaniei și a colaborat cu Schatz în cadrul companiei rusești LLC Media Tenor, care a fost creată pentru a colecta date despre impactul mass-media (inclusiv social media) asupra populației din Europa de Est.

Printre susținătorii lui Georgescu se regăsesc și:

  • Alexey Komov, membru al World Congress of Families, o organizație sprijinită de Kremlin pentru a se infiltra în rețelele conservatoare din SUA și Europa, și oligarhul rus Konstantin Malofeyev.
  • Petre Răcănel, fost diplomat român devenit agent pro-Kremlin.
  • Ilan Șor, om de afaceri și politician moldovean, implicat în frauda bancară de un miliard de dolari din Republica Moldova și cunoscut pentru legăturile sale cu Rusia.
  • Igor Dodon, politician moldovean pro-Kremlin.
  • Horațiu Potra, agent al serviciilor de informații ruse și mercenar implicat în operațiuni militare în Africa, asociat cu fostul ambasador Valeri Kuzmin.
  • Oligarhul rus Alisher Usmanov, care i l-a pus la dispoziție lui Georgescu pe bodyguardul său, Adrian Mandea, pentru protecție.
  • GRU, agenția de informații militare a Rusiei, prin intermediul lui Constantin Bogdan Vacusta, membru al grupării „The Young Crows”.

Cel care este considerat arhitectul ascensiunii lui Călin Georgescu, Roland Schatz, a avut un rol esențial în promovarea acestuia pe scena internațională.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare