Președintele Columbiei, Gustavo Petro, a declarat marți că Statele Unite ar fi bombardat o fabrică de cocaină situată în orașul-port Maracaibo, în vestul Venezuelei, relatează AFP.
„Știm că Trump a bombardat o fabrică, la Maracaibo. Ne temem că acolo se amestecă pastă de coca pentru a produce cocaină”, a transmis Petro pe platforma X.
Președintele american Donald Trump a confirmat desfășurarea unui prim atac terestru al Statelor Unite pe coasta Venezuelei, fără a oferi însă detalii despre localizarea exactă.
Într-o postare amplă publicată pe X, Gustavo Petro a avansat ipoteza că instalația vizată ar aparține Armatei de Eliberare Națională (ELN), gruparea de gherilă columbiană care deține control parțial asupra regiunii Catatumbo, zonă cunoscută pentru producția de cocaină, situată la granița cu Venezuela și în apropiere de Maracaibo.
„Este pur și simplu ELN. Cu agitația și dogmatismul său, ELN permite invazia Venezuelei”, a scris președintele columbian.
Donald Trump a precizat luni că atacul american s-a desfășurat „pe țărm” și „în zona de acostare unde se încarcă nave cu droguri”.
Autoritățile de la Caracas nu au oferit până în acest moment niciun punct de vedere oficial.
În ultimele luni, Statele Unite au intensificat presiunea asupra Venezuelei, acuzându-l pe președintele Nicolás Maduro că ar conduce un cartel al drogurilor.
Până în prezent, SUA au lansat peste 30 de operațiuni împotriva unor nave suspectate de transport de droguri, soldate cu aproape 107 decese în zona Caraibelor și a Pacificului.



