Președintele Nicușor Dan urmează să se întâlnească miercuri, la ora 16:00, cu liderii coaliției de guvernare și cu reprezentanți ai magistraților la Palatul Cotroceni, conform agendei sale.
El a purtat deja marți o discuție pe tema pensiilor procurorilor și judecătorilor. Înaintea acestei întâlniri, șeful statului a afirmat că pensiile magistraților au devenit subiect de „campanie politică” și că procurorii și judecătorii sunt percepuți drept „vinovați de serviciu”.
Vinerea trecută, președintele a precizat că discuțiile pe această temă se apropie de „un compromis”.
„Din informațiile pe care le am, compromisul e destul de aproape. (…) Sunt mai multe aspecte în discuție și evident că n-o să vă spun eu acum care este poziția fiecăruia dintre partide, ce mi-au transmis mie. (…). O să avem, foarte probabil, o întâlnire săptămâna viitoare, pe mai multe chestiuni care țin de activitatea curentă, o începere de discuție pe bugetul 2026”, a spus Nicușor Dan.
Referitor la riscul pierderii unor fonduri din PNRR din cauza acestui jalon, președintele a declarat că „trebuie să fim optimiști” în această privință.



