Președintele sârb Aleksandar Vucic neagă implicarea în așa-numitul „Safari din Sarajevo”

Președintele sârb Aleksandar Vucic a respins joi orice legătură cu aşa-numitul „Safari din Sarajevo”, după ce un jurnalist croat l-a acuzat în faţa Parchetului din Milano că ar fi fost implicat, în perioada asediului capitalei bosniace (1992-1996), în facilitarea accesului unor străini bogați care ar fi tras asupra civililor, transmite EFE.

„Nu am ucis sau rănit niciodată pe nimeni și nici nu am făcut nimic de genul acesta. Au mințit despre mine, timp de 10-20 de ani, (spunând că am fost) lunetist la Sarajevo și continuă să mintă”, a afirmat Vucic în faţa presei din Belgrad.

Miercuri, jurnalistul de investigație croat Domagoj Margetic a scris pe contul său de Instagram că a informat Parchetul din Milano despre presupusa implicare a lui Vucic în „Safariul din Sarajevo”.

Acesta a susținut, printre alte acuzații, că Vucic ar fi fost voluntar în timpul războiului într-o subunitate paramilitară condusă de Slavko Aleksic, aflată sub influența Partidului Radical Sârb.

În mai multe postări, Margetic a afirmat că Vucic ar fi declarat într-un interviu din 1994 pentru presa din Belgrad că, în timpul „safariurilor umane” din Sarajevo, s-a aflat într-unul dintre cele mai exclusiviste locuri frecventate de aceşti „turiști monstruoși” veniți să „vâneze” oameni.

Se trăgea din cimitirul evreiesc

Ulterior, jurnalistul a publicat un videoclip realizat într-un punct de tragere din Cimitirul Evreiesc din Sarajevo, considerat unul dintre locurile preferate de astfel de „vânători”, în care apar Vojislav Seselj, condamnat pentru crime de război, și Vucic. Conform lui Margetic, președintele Serbiei evita camerele deoarece ar fi avut o pușcă în mână.

„Vucic, deși evita camerele de filmat, a fost filmat la Cimitirul Evreiesc din Sarajevo cu o pușcă în mână și nu cu o umbrelă, așa cum susține el. În plus, cine poartă cu el o umbrelă? Dacă ar fi fost așa, nu s-ar fi ferit de camerele de filmat și nu ar fi încercat să-și ascundă umbrela”, a notat Margetic pe Instagram.

„Vucic era unul dintre oamenii de pe teren care ofereau sprijin logistic vânătorilor și unul dintre cei care îi escortau ocazional de la Belgrad până la Sarajevo pe cei care voiau să participe la vânătoare”, a declarat Margetic pentru EFE.

Vucic, care are un rol dominant în politica sârbă din 2012 și s-a confruntat recent cu cele mai ample proteste de după înlăturarea lui Slobodan Miloșevici în 2000, a respins ferm toate acuzațiile.

„Nu am ținut niciodată o pușcă cu lunetă în mână, nici măcar pușca despre care se vorbește, pentru că era de fapt vorba despre un trepied de cameră. Ce rușine! Au folosit fiecare cuvânt pentru a mă portretiza ca pe un monstru, un ucigaș cu sânge rece”, a declarat el, amintind că în trecut afirmase că avea în mână o umbrelă, menționează EFE.

Vucic și-a început cariera politică în Partidul Radical Sârb, formațiune ultranaționalistă condusă de Seselj, și a ocupat ulterior funcția de ministru al informaţiilor în guvernul lui Slobodan Miloșevici.

Subiectul „Safariului din Sarajevo” a revenit în atenție după ce scriitorul şi jurnalistul italian Ezio Gavazzeni a depus o plângere la Parchetul din Milano. Timp de aproape doi ani, acesta a colectat documente și mărturii care, în opinia sa, ar demonstra că occidentali bogați au plătit pentru a împușca civili în timpul asediului Sarajevo, materiale pe care le-a transmis deja procurorilor din Milano.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare