Un avion al companiei Wizz Air a solicitat duminică aterizarea de urgență pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din București (AIHCB) din cauza unei posibile probleme tehnice, conform reprezentanților Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), potrivit Agerpres.
Aeronava, care efectua zborul Billund-București, avea la bord 228 de pasageri și nouă membri ai echipajului, iar ora programată de aterizare era 13:00.
„La 12:43 a declarat urgenţă în zbor. Echipajul a solicitat aterizare de urgenţă din cauza unei posibile probleme tehnice. Imediat pe aeroport s-a format dispozitivul de urgenţă, care a aşteptat aterizarea aeronavei în vederea unei eventuale intervenţii. Din fericire, aeronava a aterizat în siguranţă la 12:46”, a declarat purtătorul de cuvânt al CNAB, Teo Postelnicu.
Conform sursei citate, traficul aerian pe aeroport s-a desfășurat în condiții normale și nu a fost afectat de aterizarea de urgență.



