Prognoza meteo ANM. Sunt anunțate ploi, grindină și rafale de până 100 km/oră. Județele afectate

Luni, între orele 9:00 și 21:00, mai multe regiuni din vestul și centrul țării vor fi afectate de vânt puternic, fiind plasate sub Cod galben, conform avertizării emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în Banat, sudul Crișanei, precum și în Munții Banatului și Carpații Meridionali, vântul va sufla cu intensitate, atingând viteze de 50 – 70 km/h. La altitudini mai mari, de peste 1.700 de metri, rafalele vor ajunge la 80 – 100 km/h. Întreaga suprafață a județelor Arad, Timiș și Caraș-Severin va fi vizată de această atenționare, alături de zone din Hunedoara, Mehedinți, Alba, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Argeș, Dâmbovița și Prahova.

În plus, începând de pe 24 martie, ora 9:00, până pe 25 martie, ora 6:00, este valabilă și o informare meteorologică privind instabilitate atmosferică, cantități semnificative de precipitații și intensificări ale vântului. Aceasta vizează Banatul, Crișana, Maramureșul, vestul și nordul Transilvaniei, precum și zonele montane din Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali.

Se vor înregistra averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor varia între 10 – 15 litri/mp, cu valori izolate de peste 25 – 30 litri/mp. În unele locuri poate apărea grindina. De asemenea, vântul va avea intensificări temporare în vestul, centrul și estul țării, cu viteze de 40 – 50 km/h, iar în zonele montane înalte, rafalele vor ajunge la 60 – 80 km/h.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare