Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că Rusia este deschisă negocierilor și dispusă să ajungă la un compromis cu Ucraina. El a subliniat însă că „cealaltă parte”, referindu-se la Ucraina, refuză să accepte un acord, ceea ce complică eforturile de a găsi o soluție diplomatică.
„Am spus întotdeauna că suntem pregătiți să negociem și să ajungem la un compromis. Cealaltă parte a refuzat să negocieze, iar noi suntem întotdeauna pregătiți să negociem. Iar compromisul este întotdeauna rezultatul negocierilor”, a declarat Putin.
„De fapt, am ajuns la un acord la Istanbul la sfârșitul anului 2022. Și repet pentru a suta oară, partea ucraineană a parafat acest document și a fost în general de acord cu el. Și apoi, dintr-un motiv oarecare, au refuzat pentru că aliatul dumneavoastră Johnson [fostul prim-ministru britanic Boris Johnson – n.r.] a venit și a spus că trebuie să lupte până la ultimul ucrainean… Suntem pregătiți, dar avem nevoie ca și cealaltă parte să fie pregătită să negocieze și să facă compromisuri”, a adăugat liderul de la Kremlin, potrivit Ukrainska Pravda.
Putin spune că Ucraina trebuia invadată mai devreme
Vladimir Putin a afirmat că „operațiunea militară specială” („SVO”), termen folosit de propaganda rusă pentru a descrie războiul împotriva Ucrainei, ar fi trebuit să fie lansată mai devreme. Această declarație a fost făcută în contextul unei întrebări legate de posibilitatea de a reveni în timp, la februarie 2022, și de a lua o decizie diferită. Putin a sugerat că, în retrospectivă, nu doar că ar fi menținut decizia de a lansa conflictul, dar că o asemenea inițiativă ar fi fost justificată și mai devreme.
„Cred că decizia pe care am luat-o la începutul anului 2022 ar fi trebuit să fie luată mai devreme. Acesta este primul punct. În al doilea rând, știind ce urma, ar fi trebuit să începem să ne pregătim pentru aceste evenimente, în special pentru ‘SVO’. Evenimentele din Crimeea [ocuparea Crimeei ucrainene de către Rusia] au fost spontane, iar evenimentele din 2022 au început fără pregătire. De ce s-au întâmplat acestea? Pentru că nu ne puteam permite să rămânem pasivi și răbdători, așteptând ca situația să se înrăutățească pentru noi.”
Vladimir Putin și-a repetat acuzațiile la adresa Ucrainei, afirmând că Kievul a refuzat să respecte acordurile de la Minsk, ceea ce, în opinia sa, a contribuit la escaladarea conflictului. El a invocat „opt ani de război” și „distrugerea a tot ceea ce este asociat cu Rusia” în Ucraina, încercând astfel să justifice acțiunile Moscovei.
Întrebat de un jurnalist despre impactul personal pe care războiul l-a avut asupra sa, Putin a mărturisit că râde și glumește mai puțin, sugerând că situația l-a afectat la nivel personal.



