Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat miercuri că orice interferență politică în actul de justiție este complet inacceptabilă și că nu va solicita „niciodată” autorităților judiciare să trateze cauze concrete în funcție de opinii sau viziuni politice, subliniind că instituția pe care o conduce este deschisă oricărei reforme aflate în competența sa.
El a precizat că urmărește documentarul Recorder despre justiție și a făcut câteva observații, menționând că respectă libertatea mass-media de a critica domeniul social și apreciază rolul acesteia într-o societate democratică.
Ministrul a explicat că se fac referiri la presupusa manipulare a justiției în diverse cazuri importante, prin proceduri dilatorii sau abuzive ori prin achitări sau încetări ale procesului penal, considerate suspecte de unii participanți la documentar.
Radu Marinescu a subliniat că responsabilitatea aplicării corecte a legii revine exclusiv magistraților, iar eventualele abateri disciplinare sau penale trebuie investigate și sancționate de instituțiile abilitate, respectiv Inspecția Judiciară, CSM, structurile de parchet specializate și instanțele judecătorești. Ministerul Justiției nu poate interveni în modul în care magistrații aplică legea și ministrul nu poate face aprecieri asupra soluționării cauzelor.
El a menționat că, în 2022, România a adoptat OUG 71 privind prescripția penală specială, precum și legile justiției, legi apreciate pozitiv în rapoartele Rule of Law ale României, inclusiv în 2025. Aceste legi fac parte din jalonul PNRR și asigură un cadru modern pentru independența și funcționarea eficientă a justiției, competențele ulterioare revenind autorității judiciare, parchetelor și CSM.
CSM e garantul Constituției
Ministrul a subliniat că Ministerul Justiției nu poate interveni în alegerea membrilor CSM de către magistrați sau în procedurile disciplinare și nu poate face aprecieri despre presupusa „capturare” a instituțiilor de către membrii aleși. Principiul independenței justiției impune neamestecul politic, iar CSM este garantul acesteia conform Constituției.
El a mai afirmat că, dacă există situații concrete de abuz, neglijență, favorizare sau corupție în exercitarea funcției judiciare, acestea trebuie investigate și sancționate prompt. Ministerul Justiției susține combaterea oricărei forme de pervertire a actului de justiție și aplică strategia pentru justiție stabilită prin acord cu toate partidele din coaliție, contribuind la proiecte de digitalizare, la implementarea legislației europene și la eficientizarea procedurilor judiciare.
Radu Marinescu a reiterat că este inacceptabilă orice interferență politică în justiție și că ministerul este deschis reformelor care asigură independența, constituționalitatea, eficiența și respectarea statului de drept. El a precizat că există încă aspecte de corectat în justiție, iar acestea trebuie abordate responsabil și profesionist.



