Reacția lui Călin Georgescu după anularea alegerilor. Ce acuze lansează „candidatul TikTok”

Statul român a luat democraţia şi a călcat-o în picioare, a afirmat, vineri, candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu, referitor la decizia CCR de a anula alegerile pentru funcţia de şef al statului.

„Statul român a luat democraţia şi a călcat-o în picioare. Decizia Curţii Constituţionale de astăzi reprezintă mai mult decât o controversă juridică. Ea este practic o lovitură de stat oficializată. Statul de drept este în comă indusă iar Justiţia, subordonată ordinelor politice, şi-a pierdut practic esenţă. Ea nu mai este Justiţie. Este la ordin. Într-o astfel de stare, nu mai vorbim de dreptate, ci practic vorbim despre un simulacru care trădează principiile democraţiei. Democraţia nu este negociabilă. Puterea poporului este fundamentul statului democratic, pentru că a fi suveran înseamnă să respecţi opţiunea celuilalt, să preţuieşti votul universal”, a spus Fostul candidat, într-un mesaj video.

Democrația este atacată

Călin Georgescu a caracterizat situația spunând că „democrația noastră este atacată”, evidențiind provocările majore cu care se confruntă atât sistemul politic, cât și cel economic al României.

„Vedem în jurul nostru şefi de partide care tremură de frică. Sunt speriaţi că pierd puterea şi privilegiile, că ies la iveală dosarele care îi vor expune”, a susţinut Călin Georgescu.

Vineri, Curtea Constituțională a hotărât anularea întregului proces electoral desfășurat pentru alegerile prezidențiale.

„În temeiul art. 145 lit. f) din Constituţie, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea preşedintelui României, desfăşurat în baza HG 756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru preşedintele României în anul 2024 şi a HG 1.061/2024 privind aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea preşedintelui României în anul 2024”, se arată în decizia CCR, adoptată cu unanimitate de voturi.

Practic, în urma acestei decizii se anulează rezultatele din primul tur, iar alegerile prezidenţiale se reiau de la zero.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare