Real Madrid a câștigat El Clasico. A învins-o pe FC Barcelona cu 2-1

Real Madrid s-a impus la limită, cu scorul de 2-1, pe teren propriu în fața rivalei FC Barcelona, duminică, în El Clasico, marele derby al fotbalului spaniol, consolidându-și astfel poziția de lider în La Liga.

Echipa gazdă a deschis scorul pe stadionul Santiago Bernabeu prin Kylian Mbappe, în minutul 22, iar Barcelona a egalat prin Fermin Lopez, în minutul 38. Rezultatul final a fost stabilit de Jude Bellingham, care a readus-o pe Real în avantaj în minutul 43, spre finalul primei reprize.

Deși madrilenii au dominat jocul, diferența de scor a rămas minimă datorită intervențiilor decisive ale portarului Barcelonei, Wojciech Szczesny, care a evitat alte goluri.

Real Madrid a avut trei reușite anulate pentru ofsaid – două aparținând lui Mbappe și una lui Bellingham –, iar atacantul francez a ratat și un penalty în minutul 52.

Prin această victorie, prima obținută într-un El Clasico sub conducerea antrenorului Xabi Alonso, Real Madrid ajunge la 27 de puncte și se desprinde la cinci lungimi de FC Barcelona, aflată pe locul secund după zece etape din actualul sezon al campionatului spaniol.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare