După ce Kim Jong Un a trimis soldați în sprijinul lui Putin, Coreea de Sud ia în considerare posibilitatea de a furniza armament Ucrainei. Președintele sud-coreean a anunțat joi că această opțiune nu este exclusă, menționând o posibilă schimbare a politicii Seulului privind livrarea de arme către state implicate în conflicte active, conform informațiilor furnizate de AFP.
Deja un jucător important pe piața exporturilor de armament, guvernul sud-coreean a declarat anterior că analizează posibilitatea de a trimite arme direct la Kiev, ca reacție la decizia Phenianului de a sprijini Moscova cu trupe în războiul din Ucraina.
Până acum, Coreea de Sud a respins această idee, din cauza unei politici interne care interzice furnizarea de arme țărilor aflate în conflicte active.
„Acum, în funcţie de nivelul implicării nord-coreene, vom ajusta progresiv strategia noastră de susţinere în mai multe etape”, a declarat preşedintele sud-coreean, Yook Suk Yeol,într-o conferinţă de presă.
„Aceasta înseamnă că noi nu excludem posibilitatea de a furniza arme”, a adăugat el.
Președintele a precizat, fără a spune mai mult, că „dacă vom lua această decizie, vom lua în considerare prioritar arme defensive”.
Soldaţi nord-coreeni luptă în Kursk
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că aproximativ 11.000 de soldați nord-coreeni au fost trimiși în regiunea rusă Kursk, aflată la granița cu Ucraina, pentru a sprijini trupele Kremlinului.
Președintele sud-coreean Yoon a menționat că, într-o discuție telefonică avută cu fostul președinte american Donald Trump, au convenit să organizeze o întâlnire „într-un viitor apropiat.”
„Cred că vom avea ocazia să ne întâlnim în cursul acestui an”, a spus Yoon.
În cadrul convorbirii telefonice, cei doi lideri au discutat diverse aspecte legate de Coreea de Nord, inclusiv „lansarea a peste 7.000 de baloane cu deșeuri”, bruiajul sistemelor GPS și lansările de rachete nord-coreene, a relatat președintele Yoon.
Miercuri, camera superioară a Parlamentului rus a aprobat un tratat de apărare mutuală cu Coreea de Nord, semnat în timpul vizitei rare a președintelui Vladimir Putin la Phenian în iunie. Acordul prevede un „ajutor militar imediat” între cele două țări în cazul unui atac asupra uneia dintre ele.
Participarea soldaților nord-coreeni în conflicte reprezintă o nouă provocare serioasă pentru trupele ucrainene, care se confruntă cu o lipsă de soldați și echipament și sunt nevoite să se retragă de pe mai multe sectoare ale frontului.



