NATO va integra săptămâna aceasta țările nordice sub comanda Comandamentului Forțelor Întrunite de la Norfolk (SUA), în cadrul unui efort de consolidare a securității transatlantice și a poziționării Alianței în nordul îndepărtat, a declarat generalul american Alexus Grynkewich, comandant suprem aliat al NATO în Europa (SACEUR).
În cadrul noii structuri, toate țările nordice vor fi plasate sub auspiciile cartierului general din Norfolk, Virginia, responsabil de apărarea în zona Atlanticului de Nord, în loc ca unele dintre acestea să rămână subordonate comandamentului NATO din Brunssum (Țările de Jos), care gestionează securitatea pe flancul nord-estic al Alianței.
Finlanda a aderat la NATO în 2023, iar Suedia în 2024, ca urmare a invaziei rusești în Ucraina din 2022, care a determinat cele două țări să-și regândească strategiile de securitate națională. Aderarea lor a consolidat poziția NATO în nord și în regiunea Mării Baltice, ducând la restructurări la nivel de comandament.
„Din moment ce adversarii noștri din lumea întreagă își strâng rândurile, este imperativ să consolidăm zona euro-atlantică cât mai mult posibil și să ne întărim poziția în nordul îndepărtat”, a afirmat Grynkewich, general al U.S. Air Force, la cartierul general NATO de lângă Mons, Belgia. El a adăugat: „Norfolk este puntea strategică între America de Nord și Europa”.
Comandamentul din Norfolk va avea responsabilitatea pentru Arctica, Danemarca, Finlanda, Groenlanda, Islanda, Norvegia, Suedia și Regatul Unit.



