Cântăreaţa şi designerul Rihanna a confirmat luni seară, cu ocazia Met Gala de la New York, că este însărcinată cu al treilea copil alături de rapperul A$AP Rocky.
Artista a fost surprinsă pentru prima dată în această postură într-un clip publicat pe Instagram, în care mergea printre maşinile din New York purtând o ţinută albastră, evidenţiindu-şi sarcina. Imaginea a fost realizată de fotograful Miles Diggs.
Câteva momente mai târziu, A$AP Rocky a confirmat oficial vestea pe covorul roşu al prestigiosului eveniment organizat de Metropolitan Museum, spunând:
„Vă mulţumesc, vă mulţumesc, vă mulţumesc. Mă bucur că toată lumea este fericită pentru noi, pentru că noi suntem foarte fericiţi.”
Rapperul este co-preşedinte al ediţiei din acest an a Met Gala, gală dedicată influenţei diasporei de culoare asupra modei americane, un eveniment emblematic în care celebrităţile defilează în ţinute spectaculoase.
Rihanna a folosit în mod similar scena Super Bowl-ului din 2023 pentru a-şi anunţa cea de-a doua sarcină, urcând pe scenă cu burta vizibilă în timpul pauzei meciului.
Născută în Barbados, Rihanna s-a transformat dintr-o vedetă pop într-o femeie de afaceri de succes, lansând branduri proprii în domeniul machiajului, lenjeriei și modei de lux, care au consacrat-o şi în lumea antreprenoriatului.



