O epidemie s-a răspândit în întreaga țară, iar medicii din București sunt în stare de alertă. Numărul cazurilor de tuse convulsivă a crescut rapid după prima lună de școală. Această tuse poate persista mai mult de trei luni, iar în cazul bebelușilor, internarea devine obligatorie deoarece boala poate fi fatală. Până acum, doi copii și-au pierdut viața în România din cauza acestei afecțiuni.
În fiecare zi, cel puțin zece copii ajung la unitățile de primiri urgențe din Capitală, prezentând simptome de tuse convulsivă. Mulți dintre aceștia sunt internați pe loc, conform Observator.
„Nu reuşesc să expire, pentru că acest act de tuse este controlat în mod anormal de creier, este o chestie pe care nu poţi s-o înfrânezi. Noi am avut în ultima lună 5 pacienţi care au avut nevoie de suport vital adică au trebuit intubaţi şi ventilaţi mecanic pentru că altfel mureau”, a declarat Mihai Craiu medic primar boli infecţioase, IOMC.
Timpul de așteptare la Victor Gomoiu este de trei ore
Numărul cazurilor de tuse convulsivă a crescut semnificativ de la începerea anului școlar, astfel încât la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Gomoiu din București timpul de așteptare poate depăși trei ore pentru preluarea pacienților. Medicii anticipează că, dacă ritmul de îmbolnăviri se menține, timpul de așteptare ar putea chiar să se dubleze în săptămânile următoare.
Specialiștii avertizează că ne aflăm la începutul valului de cazuri. Tusea convulsivă se răspândește foarte ușor prin aer, crescând riscul de infectare.
„Tusea convulsivă este o afecţiune respiratorie specială produsă de o bacterie care se numeşte bordetella pertussis Durata bolii spre deosebire de o răceală obişnuită care durează 7-10 zile, în această maladie episoadele de tuse pot să dureze până la 100 de zile”, a declarat Mihai Craiu medic primar boli infecţioase, IOMC.



