România, zguduită din nou. A fost cutremur în Vrancea, vineri dimineață

România s-a cutremurat iarăși în această dimineață. Conform Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), un cutremur s-a produs în zona seismică Vrancea la ora locală 07:03.

Pe baza datelor publicate de INFP, cutremurul a avut o magnitudine de 2,4 grade pe scara Richter și s-a produs vineri, 11 octombrie 2024, la ora 07:03. Seismul a avut loc la o adâncime de 25,4 kilometri, iar epicentrul a fost situat în apropierea următoarelor orașe:

99 km sud de Vaslui

13 km nord-est de Focșani

56 km sud-vest de Bârlad

70 km nord-vest de Galați

79 km nord-vest de Brăila

80 km nord-est de Buzău

90 km sud de Bacău.

”În ziua de 11 Octombrie 2024, la ora 07:03:09 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.4, la adâncimea de 25.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 13km NE de Focsani, 56km SV de Barlad, 70km NV de Galati, 79km NV de Braila, 80km NE de Buzau, 90km S de Bacau, 99km S de Vaslui”, a informat infp.ro.

Mărmureanu spune că nu avem de ce să ne temem

Seismul de vineri dimineață este al treilea din această săptămână. Miercuri, 9 octombrie 2024, două cutremure au avut loc în județul Buzău, unul dintre ele având o magnitudine de 4 grade pe scara Richter. Primul cutremur s-a produs în apropierea orașelor Buzău, Focșani, Sfântu-Gheorghe, Brașov și Ploiești, iar cel de-al doilea, cu magnitudinea de 4 grade, a fost resimțit în zonele din jurul orașelor Buzău, Focșani, Brăila, Ploiești, Galați și Slobozia.

Conform seismologului George Mărmureanu, România nu va fi afectată de cutremure de mare intensitate în următorii 5 ani, deși la nivel mondial se produc dezastre naturale semnificative. Ultimul cutremur major din România a fost înregistrat pe 16 septembrie 2024, având o magnitudine de 5,4 grade pe scara Richter.

”Nu este cazul să ne speriem, stați liniștiți! Încă vreo cinci ani de acum înainte nu vor fi cutremure de intensitate mare, care să pună în pericol România, chiar dacă în lume au loc și unele mai mari. Însă, nu este de joacă, nu e de glumit cu aceste blocuri cu bulină roșie! Au rămas puține în toată țara, o mare parte dintre locatari au părăsit aceste imobile, mai ales în zona Lipscani. Un astfel de bloc trebuie consolidat serios.

Mai sunt cam cinci ani în care în România nu se vor înregistra cutremure mari, conform unor statistici, dar și aceste calcule sunt uneori incerte. Ce mai e sigur în lumea asta?! Totuși, ar mai fi timp pentru consolidări și pentru verificarea structurii”, spune Gheorghe Mărmureanu.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare