Rusia acuză Europa că participă la război împotriva Rusiei

Marți, Kremlinul a acuzat statele europene că ar fi implicate indirect în conflictul împotriva Rusiei, din cauza sprijinului militar oferit Ucrainei, și a susținut că această abordare nu favorizează o soluție pașnică.

„Vedem că Europa participă indirect şi că livrările de armament către Ucraina, a unei mari varietăţi de sisteme de arme şi muniţii, continuă. Este o participare indirectă la războiul împotriva Rusiei”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției ruse, în cadrul conferinței sale de presă zilnice, conform agenției EFE, citată de Agerpres.

El a menționat și că Moscova este atentă la discuțiile privind posibila trimitere de trupe europene în sprijinul Ucrainei.

„Acest comportament al europenilor nu contribuie în niciun fel la o soluţionare paşnică”, a completat Peskov, referindu-se și la afirmațiile recente ale cancelarului german Friedrich Merz, care a susținut că armele occidentale trimise Ucrainei nu mai sunt limitate din punctul de vedere al razei de acțiune.

În aceeași zi, Friedrich Merz a susținut, într-o conferință de presă alături de prim-ministrul finlandez Petteri Orpo, organizată în orașul Turku, că Ucraina are dreptul să lovească ținte militare aflate în interiorul granițelor rusești folosind armament german cu rază lungă de acțiune.

„Doar cei care au capacitatea de a ataca ţinte militare situate şi pe teritoriul agresorului se pot apăra”, a declarat cancelarul german.

Tot marți, Dmitri Peskov a criticat în termeni duri intensificarea atacurilor ucrainene cu drone asupra teritoriului rus, susținând că aceste acțiuni nu contribuie la avansarea negocierilor de pace. Declarațiile sale vin în contextul în care, la sfârșitul săptămânii trecute, Rusia a lansat cele mai masive atacuri aeriene asupra Ucrainei de la începutul invaziei. Potrivit forțelor aeriene ucrainene, doar în noaptea de duminică spre luni, Rusia a lansat 355 de drone asupra teritoriului ucrainean — cel mai mare număr înregistrat de la începutul conflictului în februarie 2022, conform AFP.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare