O instanță din Moscova a pronunțat condamnări împotriva procurorului-șef al Curții Penale Internaționale (CPI), Karim Khan, și a opt judecători ai acestei instituții, reținând în sarcina lor urmărirea penală a unor cetățeni ruși. Sentințele, date în lipsă, sunt cuprinse între 3,5 și 15 ani de închisoare, potrivit unui anunț făcut vineri, 12 decembrie, de Procuratura Generală a Federației Ruse, informație preluată de dw.com.
În cazul lui Karim Khan, instanța a stabilit o pedeapsă de 15 ani de detenție, dintre care primii nouă ani ar urma să fie executați într-o închisoare, iar restul într-o colonie corecțională cu regim strict. Conform comunicatului oficial, acesta a fost găsit vinovat pentru că, în perioada februarie–martie 2022, „a atras ilegal la răspundere penală cetățeni ai Federației Ruse”.
Printre judecătorii CPI condamnați în lipsă se numără Tomoko Akane, Rosario Salvatore Aitala, Sergio Gerardo Ugalde Godínez, Haïkel Ben Mahfoud, precum și președintele CPI, Piotr Józef Hofmański, alături de adjuncții săi Lus del Carmen Ibáñez Carranza, Bertram Schmitt și René Adelaide Sophie Alapini-Gansou. Toți au fost incluși pe lista persoanelor urmărite la nivel internațional.
Hotărârea instanței ruse este prezentată ca o reacție la mandatele de arestare emise de CPI în martie 2023 pe numele președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, și al Avocatului pentru Drepturile Copilului, Maria Lvova-Belova, în legătură cu presupusa răpire a unor copii din teritoriile ucrainene ocupate. Ulterior acestor mandate, autoritățile ruse au deschis un dosar penal împotriva procurorilor și judecătorilor CPI implicați și au dispus măsuri de urmărire internațională.



