Sancțiuni de peste 5,3 milioane lei, la nivel național, în această săptămână, anunțate ANPC

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancțiuni în valoare de peste 5,3 milioane de lei, în urma controalelor desfășurate în această săptămână la nivel național, la un total de 982 de operatori economici.

În urma abaterilor descoperite, comisarii ANPC au emis 942 de amenzi contravenționale și au acordat 597 de avertismente.

De asemenea, echipele de control ale Protecției Consumatorilor au retras definitiv de la vânzare produse neconforme în valoare estimată la aproximativ 185.000 de lei. Alte produse, în valoare de 2,6 milioane de lei, au fost retrase temporar de la comercializare, iar prestarea serviciilor a fost suspendată până la remedierea deficiențelor în cazul a 41 de operatori economici.

Președintele interimar al ANPC, Sebastian Ioan Hotca, a declarat în comunicatul instituției:

„Gravitatea abaterilor constatate confirmă, din păcate, că unii operatori economici continuă să pună în pericol sănătatea și siguranța consumatorilor, ignorând complet obligațiile legale. ANPC nu va tolera astfel de practici și va acționa ferm, cu toate instrumentele legale disponibile, pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor. Protejarea interesului public nu este negociabilă”.

Printre neregulile cele mai frecvente s-au numărat vânzarea de jucării periculoase notificate la nivel european prin sistemul Safety Gate, comercializarea unor produse textile a căror compoziție fibroasă nu corespunde cu cea menționată în rapoartele de expertiză, precum și punerea în vânzare a unor produse nealimentare fără marcaj CE sau fără instrucțiuni de siguranță.

Alte deficiențe constatate includ: condiții necorespunzătoare în camerele de cazare destinate turiștilor (precum lenjerii murdare, infiltrații, sisteme de aer condiționat neigienizate, impurități vizibile în cabinele de duș), întreținerea deficitară a piscinelor, pavimentului și mobilierului aferent (șezlonguri), utilizarea apei cu concentrații de clor ce depășesc limitele admise, și folosirea de ulei alimentar cu grad avansat de degradare termică.

În plus, inspectorii ANPC au constatat comercializarea unor produse alimentare cu termen de valabilitate expirat, condiții improprii de păstrare a băuturilor răcoritoare, lipsa elementelor de identificare și caracterizare esențiale pentru informarea completă și corectă a consumatorilor, omisiunea menționării alergenilor în produsele alimentare, precum și comercializarea unor alimente în ambalaje deteriorate.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare