Curtea Penală Internațională (CPI) a reacționat miercuri la noile sancțiuni anunțate de Statele Unite, considerând că măsura impusă de Washington reprezintă „un atac flagrant contra independenței unei instituții judiciare imparțiale”, relatează Reuters.
„Aceste sancțiuni sunt un atac flagrant contra independenței unei instituții judiciare imparțiale ce operează sub mandatul dat de 125 de state părți din toate regiunile”, se arată într-o declarație a CPI.
Instituția subliniază că sancțiunile „constituie un afront la adresa statelor părți ale Curții, ordinii internaționale bazate pe reguli și, mai presus de orice, milioanelor de victime nevinovate din întreaga lume. CPI va continua să îndeplinească mandatele în concordanță strictă cu cadrul său juridic, indiferent de orice presiuni sau amenințări”.
Administrația președintelui american Donald Trump a impus miercuri sancțiuni împotriva a doi judecători și a doi procurori ai CPI, Washingtonul continuând să-și exercite presiunea asupra Curții în urma mandatelor de arestare emise de aceasta împotriva unor lideri israelieni.
Conform Departamentului Trezoreriei și Departamentului de Stat, cei patru magistrați vizați sunt Nicolas Yann Guillou (Franța), Nazhat Shameem Khan (Fidji), Mame Mandiaye Niang (Senegal) și Kimberly Prost (Canada).
Decizia SUA survine la mai puțin de trei luni după ce administrația Trump impusese sancțiuni asupra altor patru judecători ai CPI, acuzându-i că s-au implicat în „acțiunile ilegitime și nefondate” ale Curții, vizând Statele Unite și Israelul, aliatul apropiat al acestora.
CPI, înființată în 2002, are jurisdicție internațională pentru urmărirea penală a cazurilor de genocid, crime împotriva umanității și crime de război în statele membre sau dacă un dosar îi este sesizat de Consiliul de Securitate al ONU. SUA, China, Rusia și Israel nu sunt membre ale Curții.



