Senatul a adoptat moţiunea simplă la adresa ministrului Diana Buzoianu

Plenul Senatului a votat moțiunea simplă inițiată de AUR împotriva ministrului mediului, Diana Buzoianu. În urma votului, au fost consemnate 74 de opțiuni favorabile, 43 împotrivă și o abținere.

Adoptarea moțiunii nu are ca efect automat revocarea din funcție a ministrului vizat. Alina Stănuță a prezentat informații de la dezbaterile desfășurate în plen.

„Semnatarii moţiunii simple au cerut demisia ministrului mediului, Diana Buzoianu, pentru întreruperea alimentării cu apă în 13 localităţi din judeţele Prahova şi Dâmboviţa.

„Locuitorii afectaţi au rămas nu doar fără apă potabilă, ci şi fără apă caldă sau încălzire, centralele termice fiind afectate din cauza lipsei apei. Sistemul energetic naţional a fost adus de către ministra Diana Buzoianu pe marginea prăpastiei din cauza opririi funcţionării centralei de la Brazi. Sute de oameni au rămas fără îngrijire medicală, cazuri grave fiind transportate la unităţile medicale din Bucureşti” a declarat Vasilică Potecă, senator AUR.

Ca reacție, ministrul mediului, Diana Buzoianu, a respins acuzațiile formulate de opoziție și a susținut că moțiunea simplă nu are un caracter politic, ci seamănă mai degrabă cu o producție de slabă calitate, menită să identifice vinovați construiți artificial, nu soluții.

„Diana Buzoianu: 100.000 de oameni au rămas fără apă din cauza incompetenţei unor oameni puşi la nivel local tot de către cei care astăzi strigă demisia. Aceste situaţii au fost menţionate public. Raportul preliminar al Corpului de Control a fost trimis inclusiv la parchet. Ce uită să spună această moţiune este că aceste autorităţi operative de la nivel local au venit în multiple şedinţe să spună că nu există riscul cu privire la alimentarea populaţiei cu apa.”

Pe parcursul dezbaterilor, liderul grupului PSD din Senat, Daniel Zamfir, a criticat activitatea ministrului mediului și a precizat că social-democrații au cerut demisia acesteia anterior depunerii moțiunii simple de către AUR. În același timp, reprezentanții PNL, USR și UDMR au exprimat sprijin pentru activitatea Dianei Buzoianu, afirmând că moțiunea nu propune soluții și că ministrul își va continua reformele la nivelul tuturor structurilor din subordinea ministerului. La dezbaterea moțiunii simple din plenul Senatului a participat și premierul Ilie Bolojan.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare