Simona Halep, reacție după ce Iga Swiatek a fost suspendată o lună pentru dopaj: „Rea voință!”

Simona Halep a exprimat, într-un mesaj pe rețelele de socializare, că nu înțelege de ce cazul său și cel al Iga Swiatek, care sunt similare, au fost tratate în moduri atât de diferite. Aceasta a postat declarația la câteva ore după ce ITIA a anunțat că Iga Swiatek a acceptat o suspendare de o lună, ca urmare a unui test pozitiv pentru o substanță interzisă, în urma unei contaminări.

„Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei”, scrie fostul lider WTA.

„Stau şi încerc să înţeleg dar îmi este realmente imposibil să înţeleg aşa ceva. Stau şi mă întreb, de ce o aşa mare diferenţă de tratament şi judecată? Nu găsesc şi nici nu cred că poate există un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei. S-a dorit foarte tare să mi se distrugă ultimii ani din carieră, s-a dorit ceva ce niciodată nu mi-aş fi putut imagina că se poate dori”, a notat Halep pe Instagram.

Rana suspendării nu se va vindeca niciodată

Halep a subliniat că se va gândi cu tristețe întotdeasuna la nedreptatea care i-a fost făcută.

„Am crezut în bine mereu, am crezut în corectitudinea acestui sport, am crezut în bunătate. A fost dureroasă, este dureroasă şi poate că va fi mereu dureroasă nedreptatea care mi-a fost făcută. Cum e posibil că în cazuri identice întâmplate cam în acelaşi timp ITIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu. Cum aş putea să accept că WTA şi consiliul de jucătoare nu au vrut să-mi redea clasamentul pe care îl merităm?!” Halep subliniază că după tot ce a avut de suferit sufletul i-a rămas curat.

„Am pierdut doi ani din carieră, am pierdut multe nopţi în care nu am reuşit să adorm, gânduri, anxietate, întrebări fără răspunsuri… dar am câştigat dreptatea. S-a dovedit că a fost o contaminare şi că paşaportul biologic a fost o pură invenţie. Şi am mai câştigat ceva, sufletul mi-a rămas curat!! Simt dezamăgire, simt mâhnire, simt frustrare dar nu simt răutate nici măcar acum. Sunt recunoscătoare pentru susţinerea şi iubirea necondiţionată a celor care au fost alături de mine în fiecare zi. VĂ MULŢUMESC! În toată răutatea, am avut parte şi de iubire pentru că cei ce mi-au oferit iubire în momentele acelea m-au cunoscut cu adevărat! Poate că asta este cea mai mare victorie! Cum bine ştim în fiecare dimineaţă răsare soarele pentru toată lumea, dar e bine să răsară găsindu-te cu sufletul împăcat! Şi aşa sunt eu, împăcată şi mândră de ceea ce sunt!”, a conchis sportiva.

Swiatek a fost depistată dopată cu trimetazidină

Agenția Internațională de Integritate în Tenis (ITIA) a anunțat joi că jucătoarea poloneză Iga Swiatek, locul 2 WTA, a acceptat o suspendare de o lună în cadrul Programului antidoping, după ce a fost depistată pozitiv cu substanța interzisă trimetazidină (TMZ). Eșantionul a fost prelevat în afacerea competițională, în august 2024. ITIA a stabilit că testul pozitiv a fost cauzat de contaminarea unui medicament reglementat, melatonină, pe care Iga Swiatek îl luase pentru a combate problemele de decalaj orar și de somn. Medicația respectivă, disponibilă fără prescripție medicală în Polonia, a dus la încălcarea regulamentului, însă nu a fost o acțiune intenționată.

În contrast, Simona Halep a fost suspendată în octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat, un medicament interzis care stimulează producția de globule roșii, la US Open din acel an. De asemenea, ea a fost acuzată de o a doua încălcare a regulamentului în 2023, din cauza unor nereguli în pașaportul său biologic, care monitorizează parametrii sangvini pe termen lung pentru a identifica posibile cazuri de dopaj. Halep a respins acuzațiile și a susținut că testul pozitiv a fost rezultatul contaminării unui supliment alimentar. În martie 2024, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis reducerea suspendării sale la nouă luni, perioada deja ispășită, iar aceasta a fost considerată ca expirat pe 6 iulie 2023.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare