Sondaj. Jumătate dintre români nu vor reintroducerea stagiului militar obligatoriu

Aproape jumătate dintre români (48%) consideră că reintroducerea stagiului militar obligatoriu nu ar fi o măsură potrivită, potrivit sondajului „Percepții asupra capacităților Armatei Române”, realizat de Avangarde. În schimb, 43% și-ar dori reintroducerea stagiului militar, iar 9% nu au o opinie sau nu răspund.

Referitor la capacitatea Armatei Române de a rezista 48 de ore în cazul unui atac, conform regulamentelor NATO, 49% dintre respondenți consideră că armata nu ar fi pregătită, 35% cred că ar putea rezista, iar 16% nu au o opinie sau nu răspund.

Cu privire la creșterea cheltuielilor pentru înarmare a României și a tuturor țărilor membre NATO, 58% sunt de acord, 30% nu sunt de acord, iar 12% sunt indeciși.

În ceea ce privește reacția față de eventuale drone fără pilot care ar pătrunde în spațiul aerian al României, 44% ar dori ca acestea să fie doborâte, 41% consideră că decizia ar trebui luată „în funcție de situație”, 8% spun „mai degrabă nu”, 2% „cu siguranță nu”, iar 5% nu știu sau nu răspund.

Pericolul unui atac intenționat al Rusiei asupra României este perceput ca mic, foarte mic sau inexistent de 58% dintre respondenți, 33% consideră că riscul este mare sau foarte mare, iar 9% nu au o opinie.

Apărarea Națională, gestionată … prost

În opinia a 58% dintre români, guvernul României gestionează „prost” domeniul Apărării Naționale, 22% consideră că este gestionat „bine”, iar 20% nu știu sau nu răspund.

În situația în care Federația Rusă ar ataca Republica Moldova, 55% dintre români nu susțin trimiterea de trupe românești, 28% ar fi de acord, iar 17% nu au o opinie.

În contextul actual geo-militar al României, 75% dintre respondenți consideră că Ministerul Apărării Naționale ar trebui condus de un ofițer superior în retragere „cu calități profesionale recunoscute”, 11% ar prefera un civil, iar 14% nu au o opinie.

Sondajul a fost realizat telefonic între 6 și 10 octombrie, pe un eșantion multi-stratificat, probabilistic, de 920 de adulți neinstituționalizați din România. Eroarea maximă de eșantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de ±3,4%.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare