Sorin Grindeanu a adresat felicitări pentru Interne și Justiție după reținerea lui Horațiu Potra în Dubai

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a spus miercuri că reținerea lui Horațiu Potra la Dubai este un lucru foarte pozitiv și a transmis felicitări reprezentanților Ministerului de Interne și Ministerului Justiției pentru contribuția lor.

„Eu vreau să-i felicit pe cei de la Ministerul de Interne, fiindcă și ei au avut un rol în această arestare, Ministerul Justiției, de asemenea. Un lucru foarte bun, că aceia care fug de lege din România sunt aduși în țară să răspundă în fața instanței. Dar aș mai spune ceva și aș mai adăuga la tot acest proces un lucru: faptul că eu cred că în urmă cu o săptămână sau zece zile, Parchetul General, prin procurorul general al României, a prezentat acel rechizitoriu de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu și toate probele și toate lucrurile arată determinarea instituțiilor din România de a face lumină în acest caz și ăsta e un lucru foarte bun pentru societatea românească. E foarte bine că a fost prins Horațiu Potra, e foarte bine că se va merge în instanță, fiindcă acolo vom vedea cu toții adevărul”, a spus Grindeanu la Antena 3.

Întrebat dacă este de părere că România a trecut printr-un pericol aproape existențial la alegerile prezidențiale din toamna trecută, acesta a răspuns:

„Evident. România are pârghiile necesare să determine aceste lucruri, cu întârziere, dar le-a detectat, a luat deciziile corecte și lucrurile au intrat pe făgașul normal. Da, România a fost în pericol așa cum acum este în pericol Republica Moldova, iar eu sper ca duminică forțele proeuropene să câștige alegerile în Republica Moldova”.

Horațiu Potra, împreună cu fiul său Dorian și un alt membru al familiei, au fost opriți pe aeroportul din Dubai, după ce autoritățile române i-au dat în urmărire internațională în contextul fugii lor din țară, au precizat surse judiciare pentru Agerpres.

În februarie, pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă în lipsă.

Parchetul General l-a trimis recent în judecată pe Horațiu Potra pentru tentativă la comiterea unor acțiuni îndreptate împotriva ordinii constituționale, încălcarea regimului armelor și munițiilor, încălcarea regimului materiilor explozive, efectuarea fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice și instigare publică, alături de alți 20 de mercenari din grupul său, în dosarul în care este judecat și fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare