Rezerva Federală a Statelor Unite a demarat marți prima ședință de politică monetară din 2026, la finalul căreia este anticipată menținerea nivelului actual al dobânzilor, o decizie care nu este pe placul președintelui Donald Trump, potrivit AFP.
Întâlnirea desfășurată cu ușile închise a început la ora locală 10:00 (15:00 GMT), conform informațiilor furnizate de un purtător de cuvânt, și este programată să se încheie miercuri.
Reuniunea conducerii Fed are loc la mai bine de o săptămână după ce președintele instituției, Jerome Powell, a anunțat că este vizat de proceduri inițiate de Departamentul de Justiție, care ar putea conduce la formularea unor acuzații penale. Într-un mesaj video cu ton solemn, Powell a acuzat deschis existența unei tentative de intimidare a băncii centrale, pe fondul refuzului acesteia de a urma recomandările formulate de președintele Statelor Unite.
De la revenirea sa la putere, în urmă cu un an, Donald Trump a solicitat în mod repetat reducerea semnificativă a dobânzii cheie stabilite de Fed, indicator care influențează costurile creditării.
În 2025, dobânzile au fost menținute
Pe parcursul unei mari părți din 2025, banca centrală americană a menținut dobânzile la același nivel, pe fondul temerilor că tarifele comerciale impuse de administrația Trump ar putea alimenta creșterea prețurilor. Ulterior, Fed a început un ciclu de reduceri din septembrie, pe fondul ritmului lent de creare a locurilor de muncă.
În interiorul instituției, diferențele de opinie s-au accentuat, în condițiile în care inflația continuă să depășească nivelul considerat optim de Fed, respectiv 2%, ajungând la 2,8% în ritm anual în luna noiembrie.
În acest context, piețele financiare anticipează în proporție covârșitoare că Rezerva Federală va decide din nou menținerea actualei politici monetare, conform estimărilor CME FedWatch.
Analiștii consideră însă probabil ca cel puțin un oficial al Fed să se opună acestei opțiuni, respectiv guvernatorul Stephen Miran, numit recent de Donald Trump, care până acum a susținut constant reduceri mai ample ale dobânzilor decât ceilalți membri, de câte o jumătate de punct procentual, nu de un sfert de punct.
În prezent, dobânda de referință stabilită de Rezerva Federală se situează în intervalul 3,50%–3,75%.



