Serviciul Român de Informații (SRI) a anunțat că, în colaborare cu instituții partenere la nivel internațional, procurorii DIICOT au pus luni în executare un mandat de aducere emis pe numele unui bărbat de 47 de ani, acuzat de trădare prin transmiterea repetată de informații secrete de stat.
Potrivit SRI, activitatea desfășurată în acest caz a avut un caracter complex și a implicat cooperarea cu serviciile de informații din Cehia, Polonia și Ungaria, iar în etapa finală investigația a beneficiat și de sprijinul serviciului de informații din Republica Moldova. Instituția a precizat că, alături de partenerii săi interni și externi, va continua să supravegheze atent astfel de riscuri și să intervină ferm pentru protejarea securității naționale.
Un fost ofițer al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, în vârstă de 47 de ani, este vizat de ancheta DIICOT, fiind suspectat că a furnizat date secrete unor ofițeri KGB din Belarus, a transmis luni IGPR.
„Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au pus în aplicare un mandat de aducere, luni, emis pe numele unui suspect, în vârstă de 47 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmitere de informații secrete de stat, în forma continuată”, informează sursa respectivă.
Conform anchetatorilor, acesta ar fi avut două întrevederi la Budapesta, în 2024 și 2025, cu reprezentanți ai serviciilor de informații din Belarus, de la care ar fi primit instrucțiuni și bani.
„Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, începând cu anul 2024 și până în prezent, suspectul, care a deținut anterior funcții de conducere în cadrul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, a fost angrenat în activități de divulgare neautorizată a unor informații secrete de stat, către reprezentați ai unei puteri străine, respectiv ofițeri din cadrul Comitetului Securității de Stat – KGB al Republicii Belarus, în condiții de natură să pună în pericol securitatea națională a României”, precizează IGPR.
Astfel, în perioada 2024-2025, bărbatul ar fi participat la două întâlniri, ambele desfășurate la Budapesta, cu agenți ai KGB din Belarus, fiind suspectat că scopul acestora a fost transmiterea de instrucțiuni și efectuarea de plăți pentru informațiile furnizate.
Investigația are loc sub coordonarea EUROJUST și cu sprijinul autorităților din România, Ungaria, Cehia și Republica Moldova.



