Superliga României. E derbi pe Litoral: Dacă „sting” Farul, „câinii” urcă pe podium

Farul Constanța și Dinamo București se vor înfrunta astăzi, cu începere de la ora 21:00, într-un meci din cadrul etapei a 12-a a SuperLigii României.

Farul ocupă poziția a 12-a în clasament, cu 12 puncte, după 11 etape. O victorie astăzi ar fi crucială pentru echipa antrenată de Gheorghe Hagi, deoarece ar egala-o la puncte pe CFR Cluj, care se află pe locul șase, ultima poziție care asigură accesul în play-off.

Pe de altă parte, Dinamo vine după o remiză dezamăgitoare în meciul cu FC Botoșani, disputat pe stadionul Arcul de Triumf. Deși au condus cu 2-0, „câinii” au cedat pe final de meci și au permis adversarilor să revină și să smulgă un punct. În prezent, echipa lui Zeljko Kopic se situează pe locul 4, cu 17 puncte, fiind la cinci puncte distanță de liderul Universitatea Cluj.

”Trebuie să fim pregătiți. Ne-am antrenat bine, ne-am analizat adversarul. Mâine vom mai avea un antrenament și apoi vom decide titularii.

Rezultatul a fost surprinzător (n.r. meciul Buzău – Farul 1-0), dar au avut câteva șanse, au lovit și bara, au fost echipa mai bună.

Știu că vor încerca orice acum acasă să ia cele trei puncte, dar avem ambiția să facem un joc bun acolo”, a declarat Kopic, la conferința de presă.

Farul – Dinamo, 21:00, Digi Sport 1, Prima Sport 1

Echipele probabile

Farul: Buzbuchi – Sirbu, Gustavo, Tiru, Ganea – Radaslavescu, Dican, Casap – Alibec, Rivaldinho, Grigoryan Antrenor: Gică Hagi

Dinamo: Golubovic – Sivis, Patriche, Licsandru, Costin – Cirjan, Gnahore, Olsen – Milanov, Selmani, Politic Antrenor: Zeljko Kopic.

Într-un alt meci programat tot vineri, dar de la ora 18.00, se întâlnesc UTA cu Petrolul, meciul putând fi urmărit pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare