NATO a decis să excludă Elbit Systems, unul dintre cei mai mari contractori israelieni din industria de apărare, de la procedurile de achiziții publice, pe durata desfășurării anchetelor privind acuzații de corupție, transmite luni dpa, citând surse din cadrul Alianței.
Investigații comune realizate de publicațiile Follow the Money, La Lettre, Knack și Le Soir au concluzionat că Elbit ar fi fost implicată în practici ilegale pentru obținerea contractelor. Compania nu a oferit deocamdată un comentariu pe marginea acestor acuzații.
Decizia NATO de a exclude Elbit a fost luată în vară, în urma acuzațiilor de corupție și a arestărilor din luna mai, conform informațiilor transmise de dpa. Procurorii belgieni au declarat că angajați ai Agenției de Sprijin și Achiziții a NATO (NSPA) ar fi transmis informații confidențiale producătorilor de armament, iar banii proveniți din aceste tranzacții ilegale ar fi fost spălați prin firme de consultanță. Contractele vizate se refereau la drone și muniții.
NSPA gestionează contracte în valoare de miliarde de dolari. În 2024, agenția a anunțat încheierea de acorduri-cadru pentru furnizarea de muniție de artilerie în valoare de 1,1 miliarde de lire sterline (1,3 miliarde de dolari).
Un purtător de cuvânt NATO a precizat că Alianța nu va comenta pe durata anchetelor, menționând totodată că NSPA cooperează pe deplin cu procurorii și că a fost înființat un grup de lucru intern pentru creșterea capacității de investigare.
Până în prezent nu există informații despre amploarea pagubelor sau nivelul mitelor plătite, fiind vizate acuzații de apartenență la o organizație infracțională, luare de mită, corupție și spălare de bani, conform dpa.



