România adăpostește unele dintre cele mai întinse pajiști din Europa care sunt încă întreținute prin metode vechi, dar agricultura industrializată riscă să transforme aceste peisaje, cu căpițele lor pitorești, într-un simbol al unei lumi care se stinge treptat.
Formele elegante, aurii, ale căpițelor de fân au reprezentat o imagine emblematică a vieții de la sat în România timp de secole. Aceste grămezi de fân, care ajung și la 3 metri înălțime, sunt rezultatul unor zile întregi de muncă fizică depusă de întreaga familie – de la cei mai tineri până la cei mai în vârstă – în toiul verii, notează The Guardian într-un reportaj.
În Vestul Europei, introducerea îngrășămintelor chimice a dus la dispariția pajiștilor bogate în biodiversitate, care altădată dominau satele. În Marea Britanie, spre exemplu, aproape toate (97%) pajiștile cu flori sălbatice au dispărut din anii ’30 încoace. Schimbarea vine cu pași repezi și în România: pe măsură ce tot mai mulți tineri părăsesc mediul rural pentru un trai mai bun în alte țări europene, metodele tradiționale sunt înlocuite cu utilaje și substanțe chimice.
Colectarea fânului, esențială pentru lunile reci, presupune efort colectiv și contribuie la conservarea unui număr mare de specii, nu doar la hrănirea animalelor. Potrivit studiilor, aceste pajiști reprezintă unele dintre cele mai variate habitate terestre din lume, populate de insecte precum lăcustele și fluturii, dar și de păianjeni și peste o sută de specii de plante – de la ciuperci de iarbă și paie de gard viu, până la ierburi perene.
Pajiștile sunt întreținute tradițional
Mai mult, cercetările indică faptul că pajiștile românești întreținute tradițional sunt uneori chiar mai bogate în viață sălbatică decât unele rezervații naturale. În perioada mai-iulie, înainte de cosirea fânului, aceste terenuri devin o explozie de flori și insecte.
The Guardian remarcă faptul că tocmai activitatea omului este ceea ce face aceste locuri atât de fertile din punct de vedere ecologic: de-a lungul secolelor, sute de specii de păsări, plante și insecte s-au adaptat la ritmurile agriculturii, integrându-se în viața pajiștilor.
„Oamenii folosesc tractoare pentru că sunt mai puternice decât caii”
„Îmi place locul în care am crescut. Văd valoarea uriaşă în ceea ce au creat strămoşii noştri – atingerea lor blândă asupra naturii, respectul lor pentru ea şi modul în care lucrează câmpurile, creând o biodiversitate atât de bogată”, a declarat Sarig Attila, un fermier din Ghimeş-Făget, un sat de munte situat în partea de est a Carpaților. Familia sa trăiește acolo de cel puțin patru generații.
Comunitatea din Ghimeş-Făget numără aproximativ 5.000 de suflete, iar fermele din zonă au fost autosuficiente vreme de 400 de ani, bazându-se pe un amestec de creșterea animalelor și cultivarea cerealelor. În ultimii 15 ani, în sat au apărut utilaje de tuns și adunat fânul, iar tractoarele au început să fie tot mai des utilizate. Attila observă: „Nu a fost aproape nicio schimbare în 300 sau 400 de ani, iar acum, în ultimii 30 de ani, totul se schimbă extrem de repede. În ultimii ani s-a schimbat ca fulgerul”.
Astăzi, doar câteva familii mai lucrează terenul folosind metode complet tradiționale. Cu tot mai puțini tineri rămași acasă, Attila nu își permite să angajeze ajutoare, așa că a ales să folosească utilaje, fiind o soluție mai accesibilă.
„Oamenii folosesc tractoare pentru că acestea sunt mai puternice decât caii și pot face mai multe”, spune el, mărturisind că îl îngrijorează pierderea legăturii profunde cu pământul, clădită de-a lungul secolelor.
Noua generaţie nu mai recunoaște valoarea acestui stil de viață
Chiar dacă viitorul nu pare prea promițător, există oameni care luptă pentru a păstra peisajele unice ale României și a le feri de uitare.
Unul dintre ei este Nat Page, directorul Fundației Adept – o organizație românească ce promovează conservarea biodiversității și sprijinirea dezvoltării rurale. Acesta colaborează cu fermierii pentru a le arăta cum să întrețină pajiștile într-un mod eficient și profitabil. În plus, îi ajută să acceseze finanțări pentru protecția naturii și să își vândă produsele.
Până acum, a sprijinit peste 5.000 de mici fermieri care întrețin 30.000 de hectare de pajiști situate la sud de Sighișoara, în Transilvania.
„Transilvania este ultima țară europeană cu peisaje agricole tradiționale mari, pe scară largă. Ne dorim să oferim fermierilor mici un stimulent să rămână,” spune Page.
Totuși, în multe locuri, agricultura modernă continuă să înlocuiască metodele tradiționale. În unele regiuni, jumătate dintre pajiștile de fân rămase nu mai sunt cosite.
Attila remarcă faptul că „se întâmplă peste tot” această dispariție, iar fără implicarea oamenilor, diversitatea biologică se reduce. „Nu sunt destui oameni care să facă treaba – cei mai tineri părăsesc satul.”
„Pentru mine, este trist”, spune el. „Văd o valoare uriașă în asta, dar noua generație nu o vede.”
