România va trece oficial la „ora de iarnă” în noaptea de 26 spre 27 octombrie, când ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel încât ora 4:00 va deveni ora 3:00. Această schimbare face ca ziua de 27 octombrie să fie cea mai lungă a anului, având o oră în plus.
Anual, în ultima sâmbătă a lunii octombrie, România trece la ora de iarnă, urmând ca ora oficială să fie în conformitate cu fusul orar GMT+2. Timpul Legal Român, aplicat între ultima duminică din octombrie și ultima duminică din martie, menține un decalaj de două ore față de timpul universal coordonat (UTC) pe durata iernii și de trei ore pe timpul verii.
Această schimbare sezonieră a fost implementată pentru prima dată în secolul trecut, ca metodă de extindere a perioadei de lumină naturală și reducere a consumului de energie electrică. Germania a fost prima care a adoptat ora de vară în 1916, urmată de Marea Britanie și ulterior de alte țări europene. România a introdus pentru prima dată ora de vară în 1932, iar printre celelalte țări care au făcut acest lucru se numără Belgia, Franța, Italia, Olanda și Norvegia.
În urma studiilor efectuate în 2018, care au arătat că beneficiile economice ale acestei practici sunt limitate și că impactul asupra sănătății poate fi negativ, Parlamentul European a decis în martie 2019 să renunțe la schimbarea sezonieră a orei, cu intenția ca măsura să devină efectivă în 2021. Totuși, această decizie nu a fost implementată uniform în toate statele membre.
Trenurile se vor opri in cea mai apropiată stație
Schimbarea orei din noaptea de 26 spre 27 octombrie nu va afecta orarul trenurilor.
„În noaptea de 26/27 octombrie 2024, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale”, a anunţat CFR Călători.
Nici cursele de pe pe rute internaţionale nu îşi vor modifica orarul.
„Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei de Est oficială se face în aceeaşi zi de 27 octombrie 2024, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare”, explică CFR Călători.
CFR Călători informează că trenurile care circulă după ora 4 dimineața (ora de vară) vor opri în stațiile programate, unde vor staționa până la ora de plecare corespunzătoare noului orar după ora Europei Orientale. Trenurile care au de parcurs o distanță scurtă până la destinația finală își vor continua drumul fără alte opriri.
Medicii și psihologii atrag atenția că schimbarea la ora de iarnă poate afecta în mod variabil fiecare persoană, în funcție de vârstă, stil de viață și stare de sănătate. Unele persoane resimt perturbări temporare ale ritmului circadian, manifestate prin oboseală, somnolență, scăderea eficienței la locul de muncă și un risc crescut de accidente, toate simptome asociate cu astenia de toamnă.
Copiii și vârstnicii sunt cei mai predispuși la dificultăți de adaptare la schimbarea orei, deoarece sistemele lor sunt mai sensibile la variații. De asemenea, psihologii spun că trecerea la ora de iarnă poate duce, în unele cazuri, la stări de depresie ușoară asociate cu schimbarea sezonului, mai ales în lunile de iarnă, când zilele sunt mai scurte și expunerea la lumina naturală scade, afectând astfel dispoziția emoțională.



