Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, a declarat că Ucraina respinge condițiile impuse de Rusia pentru un acord de armistițiu, potrivit presei din Kiev.
Sîbiga a enumerat câteva dintre condițiile respinse, printre care se numără demobilizarea armatei ucrainene, interzicerea aderării Ucrainei la NATO și cedarea unor teritorii.
„Există principii fundamentale despre care nu putem discuta, la care nu putem renunța. Primul dintre acestea este integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei. Ucraina nu va recunoaște niciodată teritoriile ocupate ca fiind ale Rusiei”, a subliniat ministrul.
Kievul cere ca Rusia să nu aibă drept de veto față de dorința ucrainenilor de a intra în NATO
În al doilea rând, Sîbiga a afirmat că nicio țară nu are dreptul de a impune un veto asupra alegerii poporului ucrainean de a adera la organizații internaționale, precum Uniunea Europeană sau NATO.
„În al treilea rând, nu pot exista limitări în ceea ce privește capacitățile de apărare ale Ucrainei. Nu există niciun fel de restricție privind forțele noastre armate și capacitățile noastre militare”, a adăugat el într-un interviu acordat RBK Ucraina.
„Acestea sunt aspecte fundamentale pe care partenerii noștri le cunosc deja. Rusia trebuie să fie trasă la răspundere. Toate acestea sunt componente ale unui proces de pace cuprinzător. Vă reamintesc că au fost incluse în ‘formula noastră de pace’, reflectând abordările care definesc poziția noastră pe scena internațională. În esență, principiile fundamentale pentru noi sunt ‘nimic despre Ucraina fără Ucraina’, ‘nimic despre Europa fără Europa’. Și avem sprijin pentru aceste principii”, a continuat Sîbiga.
Aceste declarații vin după ce, duminică, ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Alexander Grușko, a afirmat că orice acord de pace pe termen lung în Ucraina trebuie să răspundă cerințelor Moscovei.
„Vom solicita garanții de securitate ‘de fier’ în cadrul acestui acord. Unele dintre aceste garanții vor include statutul neutru al Ucrainei și refuzul țărilor NATO de a o accepta în alianță”, a declarat Grușko, conform publicației ruse Izvestia.



