UECL. Mirel Rădoi, înaintea meciului Craiovei cu Noah – Nu ne gândim la un rezultat de egalitate

Antrenorul formației Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă susținute înaintea meciului cu FC Noah din Conference League (UECL), că el și jucătorii săi nu își propun să se mulțumească doar cu un egal.

„Nu va fi un meci ușor nici pentru noi, nici pentru Noah. Căutăm să obținem primele puncte în această fază a competiției. Sper ca mâine seară să obținem măcar un punct, dar jocul nostru să fie unul consistent. Dar chiar dacă ar fi primul punct al nostru din faza grupei principale nu înseamnă că noi ne vom mulțumi cu un rezultat de egalitate. Nu avem cum, mai ales în fața propriilor suporteri. Vă asigur că mâine nu ne vom gândi la un rezultat de egalitate”, a explicat el.

Antrenorul a mai spus că se așteaptă la un meci atractiv, în care ambele echipe vor încerca să se impună prin joc ofensiv.

„Va fi o partidă interesantă, pentru că vor fi față în față două echipe care încearcă să își domine adversarul, și prin așezarea în teren, dar și prin dinamică. Suntem două echipe preocupate să atace, să marcheze și nu neapărat să apere scorul inițial, cel de 0-0. FC Noah e o echipă agresivă, o echipă foarte bună, total diferită de fosta adversară, Rakow. Universitatea pare favorită pentru că jucăm acasă. Dar când o echipă care își permite să îți ia jucătorul (n.r. – japonezul Takuto Oshima) și să îi dea un salariu dublu față de ce avea la Craiova, cumva se egalizează balanța valorii. La nivelul infrastructurii, la nivel de buget, nu ne putem compara deocamdată cu Noah. Sper să ne putem compara mâine prin rezultatul final”, a adăugat Rădoi.

Tehnicianul a subliniat și faptul că FC Noah este o formație puternică, care ar fi meritat, în opinia sa, să participe în Europa League.

„Nu îmi e teamă de nimic, sper ca jucătorii mei să se bucure de aceste meciuri internaționale. Nu sunt așa de ușor de comparat partidele lor din campionatul intern, cu cele de la nivel internațional. Au problemele lor, dar Noah e o echipă foarte interesantă. Din punctul meu de vedere ar fi meritat să joace în Europa League”, a spus el.

Rădoi a mai afirmat că speră ca fotbaliștii să transforme presiunea resimțită în motivație pe durata partidei de joi seara.

„Nu cred că jucătorii sunt pregătiți în totalitate din punct de vedere al presiunii. Și dacă ar spune-o ei, nu ar putea să fie în totalitate adevărat, pentru că joci primul meci internațional într-o grupă în fața propriilor suporteri. Și emoții sunt și nu le putem nega. Sper ca emoțiile pozitive să îi motiveze. Pentru că acasă ei se simt clar mai confortabil. Așa că emoții vor fi, presiune va fi, sper ca ei să fie abili și să atragă aceste lucruri ca și motivație”, a afirmat antrenorul.

Întrebat dacă selecționerul Mircea Lucescu l-a contactat pentru a-i ura succes înainte de meci, Rădoi a precizat:

„Până acum, nu. Dar și dacă nu mă sună știu că este alături de echipele românești. Pentru că vrând-nevrând ar avea un avantaj vizavi de jucătorii care joacă astfel de meciuri. Pentru că ei ajung la un nivel și un ritm pe care și dânsul îl are la echipa națională”.

Partida dintre Universitatea Craiova și FC Noah, echipa din Armenia, va avea loc joi, de la ora 22:00, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova, în cadrul etapei a doua a Conference League.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare