Un fragment de amforă datând de aproape două milenii a fost identificat pe șantierul autostrăzii A8, în zona orașului Târgu Neamț, informația fiind făcută publică sâmbătă de directorul Muzeului de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, Vasile Diaconu.
Acesta a arătat că descoperirea constituie o dovadă a existenței schimburilor comerciale desfășurate de comunitățile de daci liberi din regiunea subcarpatică a județului Neamț.
„Pe traseul Autostrăzii A8, în vecinătatea orașului Târgu Neamț, echipa de tineri arheologi a descoperit, într-o așezare a dacilor liberi (sec. II-III p. HR.), un fragment dintr-o amforă care păstrează pe gâtul ei litera greceasca „Fi”, pictată cu roșu. Spre deosebire de cartușele ștampilate care apar pe unele amfore și care indică atelierele unde au fost produse, semnele pictate sau incizate pot indica inițiale ale unor nume de persoane care aveau în posesie aceste recipiente pentru ulei de măsline și vin”, a precizat dr. Vasile Diaconu.
Totodată, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie Târgu Neamț a evidențiat faptul că o asemenea descoperire reprezintă o raritate arheologică la nivelul județului Neamț.



