Un incident grav a avut loc duminică dimineață, 1 iunie, în timpul unei misiuni militare internaționale desfășurate de România în Marea Mediterană. Un marinar român a fost dat dispărut de pe fregata „Regele Ferdinand”, aflată în misiune în cadrul Operației EUNAVFOR MED IRINI, coordonată de Uniunea Europeană.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN), dispariția unui membru al echipajului a fost constatată în jurul orei 07:00. În acel moment, fregata „Regele Ferdinand – 221” se afla în apele internaționale, la aproximativ 90 de mile marine de portul libian Benghazi. Conform procedurilor standard, comandantul navei a declanșat imediat măsurile de căutare, care s-au desfășurat atât la bordul navei, cât și pe mare, cu sprijinul elicopterului de la bord.
De asemenea, Comandamentul operațiunii EUNAVFOR MED IRINI a fost notificat și a trimis în zonă mijloace navale suplimentare pentru sprijinirea operațiunii de căutare-salvare, care, la momentul transmiterii comunicatului, era în desfășurare.
Cine este militarul
Militarul dispărut este Viorel Culea, maistru militar clasa a II-a, în vârstă de 46 de ani, specialist electromecanic. A fost văzut ultima dată la bordul fregatei în jurul orei 04:30, în dimineața zilei de 1 iunie. Este necăsătorit și activează în cadrul Forțelor Navale Române din anul 2003.

Statul Major al Forțelor Navale a informat familia acestuia și i-a oferit sprijin psihologic. Potrivit comunicatului MApN, Parchetul militar a fost sesizat, iar comandantul navei a desemnat o comisie de cercetare pentru a stabili circumstanțele dispariției.
La bordul navei se află un echipaj format din 240 de militari. Fregata a plecat din portul militar Constanța pe 5 mai, într-o misiune de circa 40 de zile, în cadrul Operației EUNAVFOR MED IRINI. Scopul principal al misiunii este supravegherea respectării embargoului asupra armelor impus Libiei prin rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU. Fregata românească desfășoară activități alături de nave din Franța, Grecia și Italia.
Înaintea incidentului, nava a efectuat o escală planificată în portul Souda, Grecia, iar pe 31 mai a plecat spre zona de patrulare din Marea Mediterană. Revenirea în țară este programată pentru jumătatea lunii iunie.



