Ungaria salută intrarea României în Schengen. Beneficiile pentru Budapesta

Aderarea României la Spațiul Schengen aduce beneficii nu doar pentru țara noastră, ci și pentru Ungaria, care a salutat această decizie. Publicația Magyar Nemzet de la Budapesta consideră că acesta este unul dintre cele mai semnificative succese ale președinției ungare a Uniunii Europene.

Ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, a subliniat că decizia va stimula colaborarea economică dintre cele două țări și va îmbunătăți condițiile de trai ale comunităților din zonele de frontieră.

Președinția ungară a avut ca obiectiv principal extinderea Schengen, iar anunțul a fost făcut chiar de Szijjártó pe rețelele sociale.

„Am dorit ca, în cele șase luni de mandat, să soluționăm problema extinderii repetat amânate a Spațiului Schengen. Astăzi, acest obiectiv a fost atins. Din 1 ianuarie, România și Bulgaria devin membre Schengen” a scris ministrul.

Decizia are implicații practice importante. Deschiderea a 10 noi puncte de trecere la granița româno-ungară va facilita traficul și va reduce timpii de așteptare, mai ales pentru transportatorii de mărfuri. În plus, comunitățile de pe ambele părți ale frontierei vor beneficia de legături mai directe, fără ocoluri sau bariere administrative.

Relațiile comerciale vor fi impulsionate

Péter Szijjártó a subliniat că eliminarea controalelor la frontieră va impulsiona semnificativ relațiile comerciale bilaterale, România fiind una dintre piețele principale pentru exporturile Ungariei.

În opinia oficialilor ungari, această extindere reprezintă un succes diplomatic major, îmbunătățind mobilitatea, comerțul și relațiile interumane în regiune. Decizia marchează, de asemenea, o rară convergență între politica de la Bruxelles și interesele naționale ale Ungariei, lucru remarcat de ministru.

„Este pentru prima dată când o decizie europeană se aliniază cu interesul național ungar” a spus șeful diplomației maghiare.

Extinderea Schengen este văzută ca un pas esențial pentru consolidarea cooperării regionale și a schimburilor economice.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare