Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, este urmărit penal de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată. Acesta respinge acuzațiile, deși au fost realizate înregistrări în cadrul unui flagrant care ar putea fi incriminatorii.
În perioada în care a deținut funcția de ministru al Sănătății, Nelu Tătaru a avut un rol important în gestionarea pandemiei de Covid-19. În prezent, el este acuzat că, în calitate de medic specialist la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși, între 3 aprilie și 12 iulie, ar fi primit sume de bani între 100 și 500 de lei, dar și bunuri alimentare și animale vii, de la 45 de persoane, fie pacienți, fie aparținători.
Aceste plăți ar fi fost oferite pentru diverse servicii medicale, inclusiv intervenții chirurgicale, consultații și eliberarea de rețete.
„Vreau să se dea la o parte orice piedică în calea adevărului. Sunt nevinovat. Mă știți de atâția ani de zile, am fost un om la locul lui” a declarat Nelu Tătaru
Știa că autoritățile sunt cu ochii pe el
Fostul ministru al Sănătății spune că știa că este urmărit de autorități:
„Aceste informații erau. Cu aceste informații, credeți că făceam ceva?”
Nelu Tătaru a anunțat că va solicita eliminarea oricăror obstacole care ar împiedica aflarea adevărului, inclusiv ridicarea propriei imunități parlamentare. El a subliniat că nu a solicitat și nu a primit niciodată „atenții” sau beneficii de la pacienți.
Fost ministru al Sănătății în timpul pandemiei, Tătaru este în prezent președintele PNL Vaslui și ocupă primul loc pe lista candidaților pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare din decembrie. El își susține nevinovăția și afirmă că va colabora cu autoritățile pentru clarificarea acuzațiilor de luare de mită.



