Victor Orban: Noua factură cerută de Ucraina este în valoare de 800 de miliarde de dolari

Ucraina a înaintat o nouă solicitare financiară, de această dată în cuantum de 800 de miliarde de dolari americani, sumă pe care o consideră necesară pentru acoperirea necesităților statului în următorii zece ani, a transmis marți premierul Ungariei, Viktor Orban, într-o postare publicată pe Facebook, potrivit MTI.

Orban a calificat suma drept „astronomică”, precizând că aceasta este de aproape patru ori mai mare decât produsul intern brut anual al Ungariei.

„Acesta este motivul pentru care elita de la Bruxelles era atât de disperată să deblocheze activele rusești înghețate în decembrie și de aceea vor să restructureze fundamental următorul buget al UE”, a afirmat Orban, completând că „piticul ucrainean cerșește mâncare”.

Liderul ungar a mai susținut că Bruxelles-ul „a găsit aliați chiar și în Ungaria pentru a-și finanța planurile”, arătând că eurodeputații partidului de opoziție Tisza au votat pentru sprijin financiar necondiționat acordat Ucrainei. El a subliniat că acesta ar fi fost prețul imunității acestora și al susținerii primite din partea Bruxelles-ului.

„Indiferent cât de mult neagă, știm: la asta ne putem aștepta de la ei”, a mai declarat Orban.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare