Viorel Moldovan atacă arbitrajul, după ce Rapidului i s-a refuzat un penalty la jocul pierdut cu „U” Cluj. „N-au experiență”

Viorel Moldovan (52 de ani), președintele Rapidului, a avut o reacție vehementă când a fost întrebat despre faza controversată din minutul 84 al meciului de la Cluj Napoca, contra Universității, pierdut cu 2-1, în care Van der Werff l-a călcat pe Cristi Manea în careu, fără ca arbitrul să acorde penalty.

Moldovan i-a criticat pe arbotrii din camera VAR, respectiv Claudiu Marcu (arbitru) și Marius Marica (asistent). Oficialul Rapidului este de părere că echipa sa ar fi meritat cel puțin un rezultat de egalitate și nu înțelege de ce nu s-a acordat lovitură de la 11 metri.

„Din punctul meu de vedere, e penalty clar, chiar nu credeam că nu se poate da un astfel de penalty. Aşa este când la VAR ai doi copii care n-au experienţă, iar arbitrul de rezervă, care iarăşi nu are experienţă, mă rog, trebuia ca VAR-ul să intervină. Nu-mi imaginam aşa ceva.

A fost în faţa lui (n.r. – în faţa arbitrului), a văzut-o foarte bine şi el, nu-mi explic această decizie, nu vreau să fac aprecieri şi comentarii despre alte adversare care la prima atingere în careu primesc penalty, e treaba lor, noi nu cerşim penalty. Astăzi am meritat să obţinem acest penalty.

Din punctul meu de vedere, egalul era rezultatul echitabil, trebuia să obţinem un punct aici. A fost un meci echilibrat, am întâlnit o echipă foarte bună, o echipă pe care o respectăm, diferenţa trebuie să se facă în teren şi nu în altă parte.

Nu vreau să comentez ce primeşte U Cluj, pe mine mă interesează ca echipa mea să primească ceea ce i se cuvine. Astăzi nu am fost respectaţi, băieţii au făcut efort, toată lumea a făcut efort, ne aşteptam să ne întoarcem cu un punct de la Cluj”, a declarat Moldovan, la Prima Sport.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare