Președintele rus Vladimir Putin a supervizat miercuri, de la Kremlin, un exercițiu al triadei nucleare ruse, care a inclus manevre terestre, navale și aeriene, pentru testarea pregătirii și a structurilor de comandă, relatează Reuters și EFE.
„Astăzi avem exerciții de rutină, repet, de rutină, privind folosirea forțelor nucleare”, a declarat Putin într-un videoclip postat pe canalul de Telegram al Kremlinului.
El a ordonat lansarea manevrelor triadei nucleare în prezența prin videoconferință a ministrului Apărării, Andrei Belousov, și a șefului Statului Major, generalul Valeri Gherasimov.
Gherasimov a explicat că acest program de exerciții militare — ultimul de acest fel desfășurat în urmă cu doi ani — are rolul de a testa „procedura de autorizare a utilizării armelor nucleare”.
Unul dintre exerciții a constat în lansarea unei rachete balistice intercontinentale Iars, cu o rază de acțiune de până la 12.000 de kilometri, de la Cosmodromul Plesețk, situat la circa 800 de kilometri nord de Moscova, către poligonul Kura din Peninsula Kamceatka, la peste 6.000 de kilometri de locul de lansare.
Într-un alt exercițiu, submarinul nuclear Briansk a lansat o rachetă balistică Sineva din Marea Barenț, iar în componenta aeriană a manevrelor, mai multe bombardiere strategice Tupolev Tu-95C au lansat rachete de croazieră.
Președinția rusă a indicat că toate obiectivele manevrelor au fost îndeplinite.
Exercițiile forțelor nucleare se desfășoară cu regularitate
Rusia organizează regulat exerciții ale forțelor nucleare pentru a testa pregătirea operațională a acestora și pentru a le reaminti adversarilor că deține cel mai mare arsenal nuclear din lume, într-o perioadă de tensiuni crescute cu Occidentul.
Kremlinul a precizat că „exercițiul a testat nivelul de pregătire al comandamentului militar și abilitățile practice ale personalului operațional în organizarea controlului forțelor subordonate”.
La începutul acestei luni, și NATO și-a desfășurat exercițiile nucleare anuale, mobilizând aproximativ 60 de avioane, inclusiv F-35A și bombardiere B-52, de la 13 țări participante în cadrul exercițiului Steadfast Noon, găzduit de Belgia și Olanda.
Anterior, Putin propusese Statelor Unite prelungirea cu un an a tratatului START III, ultimul tratat privind dezarmarea nucleară încă în vigoare între Rusia și SUA, care expiră în februarie anul viitor. Președintele american Donald Trump a spus că i se pare „o idee bună”, însă cele două părți nu au început încă negocierile pentru prelungire.



