Vladimir Putin nu dă înapoi! I-a transmis lui Donald Trump că Rusia nu renunță la obiectivele sale din Ucraina

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, i-a comunicat joi președintelui american Donald Trump, în timpul unei convorbiri telefonice, că Rusia „nu va renunța la obiectivele sale” în Ucraina, menționând însă disponibilitatea pentru continuarea negocierilor cu Kievul, conform relatării AFP.

Aceasta a fost a șasea convorbire telefonică între Vladimir Putin și Donald Trump de la revenirea celui din urmă la Casa Albă, convorbire care a durat aproximativ o oră și a fost descrisă ca fiind „sinceră” de către consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Ușakov.

Cei doi conducători au discutat despre conflictul din Ucraina, situația din Orientul Mijlociu, precum și despre relațiile dintre Moscova și Washington.

În legătură cu Ucraina, Vladimir Putin i-a transmis omologului său american că Rusia „continuă să caute o soluție politică și negociată la conflict”, a precizat Ușakov pentru presă.

Liderul rus a „subiniat dorința părții ruse de a continua procesul de negociere” început la Istanbul, unde au avut loc două runde de discuții directe ruso-ucrainene, care nu au avut rezultate semnificative.

„Președintele nostru a afirmat de asemenea că Rusia își va urmări obiectivele, adică eliminarea cauzelor profunde binecunoscute care au dus la situația actuală”, a adăugat Ușakov.

„Rusia nu va renunța la aceste obiective”, a completat el.

Moscova solicită în special Ucrainei să renunțe la patru regiuni ocupate parțial, precum și la Crimeea, anexată în 2014, și să abandoneze planul de aderare la NATO. Aceste condiții sunt considerate inacceptabile de către Kiev.

Putin și Trump au discutat de asemenea conflictele din Orientul Mijlociu, inclusiv recentul război dintre Iran și Israel, președintele rus pledând pentru o soluționare „exclusiv prin mijloace politice și diplomatice”, potrivit declarațiilor lui Ușakov.

Cei doi lideri „au confirmat interesul reciproc pentru punerea în practică a unei serii de proiecte economice promițătoare, în special în domeniile energiei și cercetării spațiale”, a mai menționat acesta.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare